Aproximativ 25.000 de bilete pentru Festivalul Enescu s-au vândut în doar o oră de la punerea în vânzare

13

Biletele pentru zece concerte din seria celor Camerale (Ateneul Român) s-au epuizat, iar cele pentru patru spectacole din seria Mari Orchestre (Sala Palatului) sunt în curs de epuizare, în prima oră de la punerea în vânzare a biletelor individuale vânzându-se aproximativ 25.000 de bilete, potrivit cifrelor furnizate de Eventim, informează un comunicat al Biroului de presă al Festivalului George Enescu, într-un comunicat transmis luni.

Potrivit sursei citate, „cele 25.000 de bilete pentru Festivalul Enescu 2015 vândute până la ora 12.30 PM reprezintă în jur de 55% din totalul celor 46.500 de bilete puse în vânzare luni dimineață (la ora 10.00 AM)„.

Citeste si:  7 membri CSM îi cer demisia șefului Inspecției Judiciare.IJ arată că motivul demersului nu există

Au fost astfel epuizate bilete pentru recitalurile și concertele susținute de pianiștii Fazil Say (4 septembrie), Murray Perahia (5 septembrie), Elisabeth Leonskaja (6 septembrie) și Maria Joao Pires (7 și 8 septembrie), de violonista Sophie-Anne Mutter (9 septembrie) și de David Garrett (15 septembrie), precum și concertele Konzerthausorchestrer Berlin (11 septembrie), Mozarteum Orchester Salzburg (17 septembrie) și Christian Zacharias (20 septembrie).

De asemenea, biletele pentru concertul susținut de Orchestre de Chambre de Paris din seria Midight (Ateneul Român) sunt de asemenea epuizate, în timp ce pentru Sala Palatului, la mare căutare au fost biletele pentru concertele susținute de Filarmonica din Berlin, Sankt Petersburg Orchestră, Wiener Philharmoniker și Royal Concertgebouw Amsterdam (19 septembrie) — acestea fiind în curs de epuizare.

Citeste si:  Plafonul pentru "Prima Casă" scade la 1,5 miliarde de lei în 2016; dobânda maximă - ROBOR plus 2%

Un număr total de 46.500 de bilete pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu au fost puse în vânzare luni, 16 februarie, de la ora 10,00 prin Eventim, cifrele fiind furnizate de Eventim și corespunzând estimărilor orei 12,30, precizează sursa citată.

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” va avea loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București și va găzdui timp de 22 de zile 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul’ Pieței Festivalului’, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, și a „Bucureștiului Creativ”, mai informează Biroul de presă al Festivalului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata