Autorităţile amână cu un an aplicarea standardelor internaţionale de raportare financiară pentru companiile de asigurări

Autoritățile au amânat cu un an aplicarea standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS), care urmau să devină obligatorii începând cu 1 ianuarie 2015, pentru toate societățile de asigurări/ reasigurări autorizate în România și pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire, au declarat surse din piața asigurărilor.

IFRS reprezintă un set de standarde contabile care vizează întocmirea și prezentarea situațiilor financiare într-un mod transparent, care să permită comparabilitatea informațiilor la nivel internațional.

‘Directorii financiari ai societăților de asigurări au fost informați că nu se mai aplică IFRS din 2015 și nu mai trebuie să retrateze conform IFRS închiderea anului 2014’, au spus sursele menționate.

Surse oficiale au declarat  că, deși IFRS au fost introduse printr-o normă a ASF și au fost și proiecte-pilot de pregătire pentru companii de asigurări, aplicarea acestora trebuia aprobată de Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ și cele două instituții au discutat, dar nu s-au pus de acord privind aplicarea din 2015 a acestei măsuri, care are impact financiar și fiscal.

Citeste si:  ASF reduce unele taxe şi cote aplicate fondurilor de pensii şi asigurătorilor, de la 1 ianuarie

‘Autoritățile nu aveau informațiile necesare despre impactul aplicării IFRS pe societățile de asigurări‘, au spus sursele oficiale.

În perioada septembrie-octombrie 2014, compania de consultanță KPMG a derulat împreună cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ un program de pregătire dedicat membrilor acesteia, privind implementarea IFRS, care a vizat aspecte tehnice actuariale privind contabilizarea contractelor de asigurare, instrumente financiare și alte standarde relevante pentru asigurători, precum și implicațiile fiscale ce decurg din implementarea noului sistem de raportare.

De asemenea, în ultimii doi ani s-a desfășurat un proiect pilot care a implicat 10 companii de asigurare membre UNSAR, care au aplicat standardele IFRS în paralel cu reglementările contabile conforme cu directivele europene, iar rezultatele obținute în urma chestionarelor cantitative și calitative aplicate în cadrul proiectului au reprezentat un suport la realizarea proiectului de normă pe care ASF l-a înaintat Ministerului Finanțelor Publice spre aprobare.

Citeste si:  Băsescu: ASF - o cloacă; cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri

Norma ASF prevedea că, începând cu exercițiul financiar al anului 2015, societățile de asigurări/ reasigurări vor întocmi și vor publica situațiile financiare anuale individuale și consolidate în conformitate cu IFRS, în moneda națională și în limba română, și că, începând cu 1 ianuarie 2015, aceste societăți vor organiza și conduce contabilitatea în conformitate cu IFRS.

Practic, de la 1 ianuarie 2015 toată piața de capital din România ar fi trebuit să aplice aplice IFRS. Băncile au trecut la raportarea pe IFRS din 2012, iar companiile listate la bursă au, de asemenea, obligația de raporta rezultatele financiare conform IFRS, începând cu rezultatele pe anul 2012.

Citeste si:  Nu există până în acest moment cetăţeni români victime ale atentatului de la Istanbul

Potrivit specialiștilor în domeniu, implementarea IFRS aduce schimbări fundamentale procesului de raportare contabilă, are un impact semnificativ asupra datelor financiare ale companiilor și necesită restructurarea sistemelor IT interne. IFRS pot influența aproape toate funcțiile unei companii, de la sistemele de raportare financiară la mecanismele de control intern, cadrul fiscal, trezoreria, sistemul de remunerare a managementului, administrarea fluxului de lichidități, precum și regimul juridic.

Anul 2014 a fost unul destul de agitat pentru piața asigurărilor din România, iar în februarie 2014 ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societății Astra — cel mai mare jucător de pe piața autohtonă, numind firma de consultanță KPMG Advisory în calitate de administrator special. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata