Cum ne comportăm la spectacol

27

Regulile de bună conduită în sălile de spectacol și concert sunt importante pentru a evita situațiile neplăcute.

Una dintre principalele reguli este păstrarea liniștii, cu tot ceea ce implică acest lucru. Nu vom vorbi, nici măcar în șoaptă, cu persoana de lângă noi, dar nici nu vom folosi telefonul mobil. Cel mai indicat este să închidem telefonul mobil sau să-l comutam pe modul silențios.

În cazul în care în sală vedem persoane cunoscute le salutăm cu un zâmbet și o înclinare a capului, urmând ca în pauza spectacolului sau la finalul acestuia să discutăm cu ele.

Nu vom mânca în timpul spectacolului, este o lipsă de respect față de actul artistic și față de ceilalți spectatori. Chiar dacă sunteți convinși că aveți ureche muzicală, nu veți fredona împreună cu artistul melodia care se cântă pe scenă, excepție fiind acele cazuri în care artiștii invită spectatorii să cânte împreună cu ei.

Citeste si:  Alexandru Repan, actorul pentru care ''minunea vieţii este că te naşti''

Pentru a nu incomoda persoanele care se află în spatele lor, doamnele nu vor purta pălării. Pot fi păstrate în siguranță la garderobă, alături de celelalte haine.

Punctualitatea este un element foarte important. Vom avea grijă să ajungem la sala de spectacol cu câteva minute înainte de ora anunțată de începere, pentru avea răgazul necesar de a lăsa hainele la garderobă și a căuta locurile. E inadmisibil să intri în sală după ce spectacolul a început, să deranjezi alți spectatori și chiar artiștii, căutând locul din sală.

Citeste si:  Sarmale cu cartofi, pregătite în Joia Mare a Paştelui catolic

Atunci când trecem printre rândurile de spectatori până la locul nostru, ne scuzăm pentru deranj și pășim cu fața la cei pe lângă care trecem.

Când trebuie să aplaudăm? Într-o sala de concert, aplauzele sunt bine-venite la intrarea dirijorului sau a solistului. Vom face o gafă dacă vom aplauda la sfârșitul unei mișcări simfonice. Simfonia are, de obicei, patru părți și se aplaudă numai la sfârșit, în momentul în care artistul se întoarce cu fața spre public.

Dacă suntem la un concert în care mai mulți artiști urcă pe scenă, într-o succesiune de momente, vom aplauda la finalul fiecărui moment artistic susținut de aceștia.

A sta până la sfârșitul reprezentației este o formă de curtoazie pe care o datorezi nu numai celor care s-au străduit să ofere un bun produs creativ, dar și celorlalți spectatori. La teatru, la operă și la concert este de bun gust să te ridici în picioare pentru aplauzele de final, până când interpreții ies de două ori să facă reverențe sălii. E o dovadă de impolitețe să pleci din sală spre finalul spectacolului doar pentru a fi primul la garderobă.

Citeste si:  Bune maniere: Întâlnirile festive cu foştii colegi de liceu sau facultate

În sălile de concert, bărbatul va merge înainte pentru a o scuti pe partenera sa de contactul cu primele priviri curioase. În cazul urcării unor trepte, bărbatul va preceda femeia cu o jumătate de pas la urcare și o va urma cu o jumătate de pas la coborâre. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata