Gerea: Sperăm ca, până la vară, să reuşim scăderea TVA măcar cu două puncte procentuale

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte procentuale până în vara acestui an, iar alte taxe ar putea fi eliminate, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Argeș.

‘Condițiile de a face business s-au îmbunătățit în România, chiar dacă încă încă nu resimțim un impact major. A fost redus CAS-ul cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine și sperăm ca, până la vară, să reușim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum și eliminarea altor taxe. Trebuie să acționăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide’, a precizat Gerea, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii, ministrul Energiei a prezentat programele naționale care vin în sprijinul antreprenorilor, punctele principale vizate de Strategia pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, proiectele de lege ‘Business Angels’,’Incubatoare de Afaceri’, ‘Mediator de credite pentru IMM-uri’, proiectul de lege privind finanțările participative (Crowd Funding), precum și soluțiile de finanțare oferite prin Programul româno-elvețian pentru IMM-uri.

La rândul lor, oamenii de afaceri din Argeș au expus problemele mediului privat. Printre acestea se numără instabilitatea politică, reflectată în lipsa de predictibilitate a cadrului legal, cu precădere în domeniul fiscal, birocrația excesivă, dificultățile de a obține finanțare pentru proiecte, lentoarea cu care instanțele soluționează litigiile comerciale. În aceste condiții, reprezentanții mediului de business au propus stimularea mediului economic prin reduceri de taxe și simplificarea proceselor birocratice și au solicitat sprijin în coagularea oamenilor de afaceri în organizații mai puternice, reprezentative în dialogul cu autoritățile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata