Grecia: eşecul negocierilor, ultimatum dat Atenei

Negocierile între zona euro și Atena au fost întrerupte brusc luni la Bruxelles și creditorii Greciei i-au dat o săptămână pentru a accepta extinderea programului de ajutor financiar actual, notează AFP.

Este „foarte clar că următorul pas trebuie să vină din partea autorităților elene… și având în vedere calendarul, putem folosi această săptămână, dar asta este aproape tot”, a declarat într-o conferință de presă președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, după întreruperea bruscă a negocierilor luni seară, în urma refuzului Greciei de a accepta prelungirea programului.

El a evocat posibilitatea unei noi reuniuni excepționale a celor 19 miniștri de finanțe din zona euro vineri.

Atena a respins luni o propunere a zonei euro considerată „absurdă” și „inacceptabilă”, estimând că „în aceste condiții, nu poate exista un acord” cu cei 18 parteneri, a declarat o sursă guvernamentală.

O jumătate de oră mai târziu, reuniunea miniștrilor de finanțe a fost întreruptă la Bruxelles.

Dijsselboem a mai afirmat că „extinderea” programului actual, care se termină la sfârșitul lunii februarie, „ar permite grecilor să folosească flexibilitatea” permisă în acest plan.

„Guvernul grec trebuie să se angajeze asupra faptului că acceptă elementele principale ale programului”, a insistat el, în timp ce noul guvern al stângii radicale a făcut campanie din refuzul acestui program. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.