Havrileţ: Continuarea liberalizării preţului la gaze pentru populaţie în acest an ar duce la scumpiri cu 7%

Continuarea liberalizării prețului la gaze pentru populație ar duce la scumpiri cu 7% anul acesta și cu câte 5% în următorii doi ani, astfel încât, în 2018, să se ajungă la 85 de lei pe MWh, a explicat, marți, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei /ANRE/, Niculae Havrileț.

„Avem de făcut un salt de la 53,3 de lei MWh la aproximativ 85 de lei (MWh — n. r.), estimarea noastră. Este vorba de un ecart de 30 de lei pe care să îl împărțim pe o perioadă de trei ani, ceea ce ar duce în prețurile finale la influențe de ordinul a 7% în 2015 și câte 5% în 2016 și 2017, iar în 2018 să încheiem liberalizarea, dacă prețurile rămân constante, la 85 — 90 de lei MWh sau să mergem până în 2021”, a spus Niculae Havrileț.

În opinia acestuia, este de preferat ca liberalizarea să se facă anual, în luna aprilie, pentru că populația nu mai folosește gazul pentru încălzire și are timp să pregătească până în octombrie, iar prima factură care va include prețul crescut pentru încălzire să fie emisă la sfârșitul lunii decembrie.

Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică (numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice, destinată consumului populației) se va menține la 53,30 lei/MWh, în perioada ianuarie — iunie 2015.

”Având în vedere că în perioada octombrie — decembrie 2014 nu a fost respectată etapa de majorare a prețului producției interne de la 53,3 la 54,6 lei/MWh, stabilit prin Memorandumul cu tema: Calendar de eliminare a prețurilor reglementate la gaze naturale, prin proiectul de act normativ se propune menținerea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică destinată consumului populației, produsă în centralele de cogenerare și în centralele termice, la un nivel de 53,30 lei/MWh pentru perioada ianuarie — iunie 2015”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului.

Documentul mai menționează că, potrivit Programului de măsuri pentru eliminarea prețurilor reglementate la gazele naturale, Guvernul va elabora, la propunerea ANRE, un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015 — 30 iunie 2021, care va ține cont de trendul descrescător al evoluției prețurilor hidrocarburilor, precum și de perioada mai lungă de eliminare treptată a prețurilor reglementate ce va fi agreată cu instituțiile financiare internaționale.

În conformitate cu prevederile legale, producătorii de gaze naturale au obligația de a pune cu prioritate la dispoziția furnizorilor cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție, necesare acoperirii consumului clienților casnici, inclusiv cantitățile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, în conformitate cu reglementările ANRE și cu respectarea graficului de liberalizare a prețurilor și de asigurare a gazelor naturale pentru aceștia.

De asemenea, furnizorii și clienții non-casnici care beneficiază de aceste cantități au obligația respectării destinației acestor cantități de gaze naturale. Restul producției proprii realizate de producători, mai puțin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic, va fi pus la dispoziția pieței concurențiale.

În ceea ce privește asigurarea nediscriminării între aceleași categorii de consumatori, până la sfârșitul perioadei de reglementare, clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației, vor beneficia de același tratament din punct de vedere al asigurării cantităților și prețului de vânzare al gazelor naturale consumate, indiferent dacă au ales să fie eligibili sau reglementați.

Începând cu 1 ianuarie 2015, respectiv cu 1 ianuarie 2016, și până la 30 iunie 2021 se va aplica o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată consumului clienților casnici și clienților non-casnici, producători de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Dany spune

    Guvernul ar trebui sa ridice puterea de cumparare apoi sa mareasca utilitatile nu sa mareasca toti pretul,curent,apa,gaze etc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.