Niciun miracol la orizont în cazul Schumacher, în ciuda tratamentelor de 13,5 milioane euro

Michael Schumacher înregistrează „progrese dureros de lente” în recuperarea sa după accidentul de schi suferit în Alpii francezi, la sfârșitul anului 2013, în ciuda tratamentelor în valoare totală de 13,5 milioane euro la care a fost supus în toată această perioadă, informează o sursă din anturajul medical al fostului pilot de Formula 1, citată de cotidianul britanic Daily Express.

Informatorul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, susține că multiplul campion mondial este incapabil să vorbească și să meargă, având o „conștiență foarte limitată” față ambientul care îl înconjoară și nu se întrevede „niciun miracol la orizont”.

O echipă compusă din 15 specialiști, între care neurologi, fizioterapeuți și logopezi, coordonată de cunoscutul specialist în neurologie Richard Frackowiak, se ocupă în prezent de recuperarea lui Michael Schumacher. Echipa se află în contact permanent cu profesorul Jean-Francois Payen, unul dintre medicii care l-au tratat pe fostul pilot german în cele șase luni petrecute la spitalul universitar din Grenoble, după accidentul produs pe 29 decembrie 2013 în stațiunea franceză Meribel.

Conform doctorului Payen, vor fi necesari „cel puțin trei ani pentru a se vedea unele îmbunătățiri” în starea lui Schumi, care a mai slăbit între timp 25 de kg, ajungând să cântărească în prezent doar 45 kg. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.