Bunescu: O parte din creditele neperformante sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri

Creditele neperformante din sistemul bancar românesc au fost generate, pe de o parte, de exagerările și greșelile bancherilor, și de efectele crizei economice, pe de altă parte, a declarat joi directorul general adjunct al BRD – Groupe Societe Generale, Petre Bunescu, în cadrul conferinței „Reglementarea și supravegherea bancară – principii, rol și provocări’ desfășurată la Banca Națională a României.

„În ceea ce privește creditele neperformante, aici mie mi se pare că sunt cel puțin două spețe. O parte din aceste credite neperformante, fără niciun dubiu, sunt datorate exagerărilor și greșelilor noastre ca bancheri, inclusiv greșelilor de strategie bancară. În așa euforie, în care totul era roz, în care totul creștea de la an la an, fără niciun dubiu că noi, ca bancheri comerciali, am fost luați de val și în bună măsură produsele pe care le-am oferit populației nu erau dublate și de o analiză corespunzătoare de risc. Trebuie să recunoaștem că structurile noastre de risc au fost destul de laxe în studierea dosarelor. După părerea mea, faptul că o parte din această neperformanță este acum măturată prin curățirea bilanțurilor are un efect benefic, pentru că înlătură din activitatea noastră propriile greșeli”, a explicat Petre Bunescu, menționând că vorbește în nume personal.

Citeste si:  Deputatul Titi Holban, condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

În opinia sa, însă, o parte importantă a creditelor neperformante a fost generată de efectele crizei economice, care a dus multe firme la faliment.

Petre Bunescu a menționat problema creditelor neperformante în contextul în care, în 2014, rezultatele privind creditarea au fost puternic afectate de operațiunile de curățare a bilanțurilor. În opinia sa, în urma procesului de curățire a bilanțurilor și după exercițiul de evaluare a activelor bancare din acest an, creditarea va intra pe un tren ascendent.

„Nu mă întrebați cu câte procente va crește soldul de credite, dar în opinia mea va fi o creștere chiar pe sold, pentru că există în continuare acest câmp de acțiune pentru bănci — cofinanțarea fondurilor europene, există de asemenea, sectoare performante în agricultură, și creditarea imobiliară, evitând bulele speculative ale trecutului”, a mai spus Bunescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close