Cultivarea cepei însemna pentru bunicul Mirelei un adevărat ritual, respectat cu sfințenie an după an.
„Grădina dânsului avea undeva la un hectar, dar au fost perioade când a cultivat și mai multă ceapă, când chema oameni să îl ajute. Dacă închid ochii văd și acum straturile cu ceapă din grădină. Îmi povestea că în perioada când era dânsul fecior o șuncă de la porc o fierbea atunci când se punea ceapa.
Era o recompensă specială când se planta ceapa. Aceasta se punea neapărat din răsaduri. Sămânța o semănau primăvara. Îmi aduc aminte că bunicul fierbea apă în căldări din tablă și nu înțelegeam ce face cu apa aceea clocotită. Fierbea apa și mergea mai apoi cu apa fierbinte și în locurile unde semăna ceapa opărea pământul. Mi se părea ciudat, dar îmi spunea că face asta pentru a omorî râmele și coropișnițele din sol. După ce se semăna ceapa, făcea semnul crucii pe fiecare strat și punea peste ele cârpe și haine rele. Era un adevărat ritual. Pentru el ceapa era viața.
Eu așa am crescut și asta nu o să uit niciodată. După circa o lună răsărea pălantul. După ce răsărea, cam două-trei săptămâni era bună de pus, de plantat. Urma alt ritual. Doamne, ce sfădea pe cine rupea un fir de ceapă! Era precum un fir de iarbă, dar pentru el avea o valoare inegalabilă. Bunicul folosea numai îngrășăminte naturale. Lua găinaț de găină, îl punea cu apă într-un vas mare și adăuga urzici. Zeama respectivă o strecura și o dădea peste ceapă cu un mănunchi de ștevie sălbatică”, povestește nepoata bătrânului cultivator de ceapă.
Ceapa este și astăzi la loc de cinste pentru Mirela și familia ei, ocupând un loc special nu doar în coșul omniprezent pe masa din bucătărie, ci și în rețetele pe care le prepară zi de zi pentru familia sa. Unele dintre ele moștenite, cum altfel, de la bunici.
„În familia mea și a rudelor mele, nu cred că este zi în care să nu consumăm ceapă. În alte zone carnea e de bază, iar ceapa e un condiment. La noi, ceapa e o mâncare în sine. Atâtea specilități se pot face din ceapă, încât devine un aliment de bază. Era zi de post și ne gândeam ce să mâncăm. Am curățat rapid câteva cepe, le-am tăiat peștișor, le-am dat cu puțină sare, le-am strâns un pic în mână și le-am pus într-o cratiță.
Am lăsat ceapa două-trei minute, după care am călit-o puțin și am zis să o las așa, naturală, albă, aurie, fără nimic. Atunci când a fost gata am pus un pic de piper pe ea și doar atât. Așa se face o ceapă friptă. Cu pâine de casă, e o mâncare delicioasă. Așa e doar una dintre rețete, gata în câteva minute. Mergea bunicul și găsea câte o mână de bureți. Venea acasă, lua patru-cinci cepe, le tăia mărunt, le călea colo-ntr-un laboș, țâpa bureții aceia, inclusiv codița, că noi eram șase în casă, adăuga două linguri de făină și mai apoi lapte dulce acrit cu oțet sau lapte prins. Gustul final era dat de câțiva căței de usturoi, adăugați în mâncare, alături de sare și piper. E un fel de ciulama de ciuperci. Ceapa era baza, că aveam berechet”, susține bucătăreasa.
Mirela Crișan știe zeci sau poate peste 100 de rețete cu ceapă, motiv pentru care îi e greu să se decidă atunci când o rogi să îți spună care dintre ele îi e cea mai dragă. Printre cele mai apreciate, nu numai de ea, ci și de cei care au consumat-o, e supa de ceapă.
„Supa de ceapă se prepara în ziua când se tăia porcul, în loc de tradiționala supă de varză, din zona noastră. Pentru șase porții, se folosește circa un kilogram și jumătate de ceapă, tăiată foarte mărunt. Până ce tai ceapa, pui apa să fiarbă, cam o jumătate de oală în care se gătește supa. În apă se pun băcățelele de carne ce rămân de la tranșatul porcului. Când e carnea pe jumătate fiartă, se adaugă ceapa tăiată.
Se pune capac pe oală și se lasă la fiert până când carnea e bună de mâncat. Supa se gată cu lapte prins, amestecat bine cu smântâna ce se formează deasupra lui și cu două, trei linguri de făină. Cel mai bun e laptele prins de casă, ținut într-o ulcea de lut. Bunica adăuga și o lingură de pătrunjel tocat, ținut în sare. Se poate face și cu pui, dar supa asta se face atunci când se taie porcii”, explică ea.
Sau, dacă mai doriți o rețetă inedită, puteți încerca mărtașul de ceapă: se pune un pic de ulei în tigaie, patru-cinci cepe sănătoase tăiate mărunt, se lasă la „topit” bine, iar mai pui două-trei linguri de făină; se stinge cu un pic de bulion, cât se încorporează la făina respectivă, să aibă consistența unei fasole frecate; se adaugă sare și piper. E un fel de fasole frecată, dar cu ceapă și nu fasole.
Rețete foarte simplu și rapid de preparat, dar în același timp gustoase și sănătoase. O filosofie rurală elementară, uitată astăzi de majoritatea celor ce au abandonat satul pentru un aparent confort urban. Iar filosofia culinară a bucătăresei din Pericei nu se rezumă doar la preparatele cu ceapă, ci la o întreagă alimentație sănătoasă bazată aproape exclusiv pe produse din propria gospodărie, începând de la carnea și untura de curcan, zarzavaturile din grădină, ouă de casă, produse lactate de la vacile crescute de vecini. Chiar și pâinea este făcută în casă, cu făină cu tărâțe. Peste toate, ceapa rămâne regina neîncoronată a bucătăriei tradiționale din Pericei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)