Austria: Pod prăbuşit peste şine la doar câteva minute după trecerea unui tren de călători

10

Un pod rutier de 800 de tone s-a prăbușit sâmbătă seară peste șinele de cale ferată la doar câteva minute după trecerea unui tren de pasageri în apropiere de Graz, un accident de proporții fiind astfel evitat în ultima clipă, a anunțat duminică un purtător de cuvânt al companiei feroviare austriece, informează DPA.

Podul se afla în construcție, în apropierea orașului Graz (sud), și traversa una dintre principalele rute feroviare din Austria. Trenul de călători a trecut prin zonă la doar câteva minute înainte ca betonul și schelele să se prăbușească peste șine, sâmbătă seara, a declarat pentru agenția austriacă de presă APA un purtător de cuvânt al căilor ferate austriece, care nu a putut spune câți pasageri se aflau în tren în momentul incidentului.

Citeste si:  Critici la adresa interdicţiei de a cerşi la Viena

În următoarele două săptămâni, circa 10.000 călători vor fi nevoiți să ia zilnic autobuzele, timp în care acea porțiune de cale ferată va fi închisă, pentru a putea îndepărta molozul, a anunțat compania națională de căi ferate OeBB.

Trenurile de marfă vor fi redirecționate prin Ungaria și Slovenia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: epa.eu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata