CNAS: Actualizarea preţurilor la medicamente, sursă de finanţare pentru tratamentele inovatoare

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a salutat marți, 24 februarie, decizia Ministerului Sănătății de a solicita deținătorilor de autorizație de punere pe piață sau reprezentanților acestora să își actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate prețurile la medicamentele de uz uman.

„Astfel, se pun în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 75 emis în anul 2009, care prevede că prețul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament din 12 țări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia și Germania”, a afirmat CNAS într-un comunicat remis marți presei.

Potrivit CNAS, pentru multe dintre medicamentele de uz uman, reactualizarea prețului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani.

CNAS susține că la unele medicamente reducerea de preț va ajunge până la 20%.

În opinia reprezentanților CNAS, prin reevaluarea prețurilor la medicamente se estimează că se va realiza o economie „substanțială” în anul 2015, fonduri care vor rămâne în sistem și vor fi utilizate pentru finanțarea terapiilor inovatoare.

„Acest lucru va reprezenta un beneficiu real pentru sistem. Practic, vom putea trata un număr mai mare de pacienți cu aceleași costuri, iar diferența de bani pe care o vom economisi astfel o putem utiliza în sistem pentru tratamentele inovatoare. Mă refer aici la tripla terapie, interferon free și nu numai. Chiar dacă avem acești bani, vom încheia contracte cost-volum-eficiență care să asigure accesul la aceste tratamente unui număr cât mai mare de bolnavi”, a declarat Vasile Ciurchea, președintele CNAS, potrivit comunicatului de presă.

Ministerul Sănătății a solicitat, luni, deținătorilor de autorizație de punere pe piață să își actualizeze, până la data de 10 martie, toate prețurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătății 75/2009.

Această intrare în normalitate a prețurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a prețurilor. Asta va însemna o economie substanțială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente și medicamente inovatoare pentru pacienți”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.