Coca Cola sărbătoreşte 100 de ani de la lansarea celebrei sticle caracteristice mărcii

O expoziție cu opere de artă internaționale dedicată marcării centenarului emblematicei sticle Coca-Cola, numită „100 Years in a Bottle”, va fi inaugurată joi, 26 februarie, la Atlanta (Georgia), în patria brandului.

Concepție a Root Glass Company din orașul Terre Haute, Indiana, sticla trebuia, conform caietului de sarcini, să fie unică, specifică, să poată fi recunoscută chiar și pe întuneric, numai atingând-o, și chiar și atunci când cade și se sparge. Trebuia, de asemenea, să poată fi ținută ușor în mână, relatează site-ul ouest-france.fr.

În cele din urmă, forma creată în 1915 a fost atât de reușită, încât nu a mai fost schimbată de-a lungul timpului. Un studiu realizat în 1949 a arătat că 99 % din americani sunt capabili să recunoască sticla de Coca-Cola numai după forma sa. Ea își are originea în curbele și canelurile boabelor de cacao, motiv pentru care unii au crezut în mod eronat că acestea intră compoziția formulei secrete a băuturii.

Citeste si:  Conţinutul băuturii Coca Cola sub microscop

Forma feminină a acestei sticle a fost asociată rapid cu o rochie foarte la modă în Statele Unite la acel moment, rochia-fourreau, de unde porecla”Hobbleskirt”. Ea a fost supranumită și „sticla Mae West”, formele amintind de cele ale actriței de la Hollywood foarte populară în timpul perioadei interbelice. Însă numele sticlei a devenit Contour, expresie lansată în 1925 de revista franceză ‘La Mode’ într-o descriere a sticlei de Coca-Cola și a ‘formei sale cu contururi distincte’.

În 1950, Coca-Cola a fost primul produs comercial care a figurat pe coperta revistei Times, consacrând sticla Contur ca emblemă internațională. De asemenea, ea a fost înregistrată ca marcă de către Biroul de Invenții al Statelor Unite, onoare ce se acordă numai unui număr restrâns de ambalaje.

Citeste si:  FMI vine pe 27 ianuarie la București pentru a treia evaluare a acordului cu România

Adaptându-se evoluției stilurilor de viață în schimbare, dar fără să-și trădeze unicitatea, Coca-Cola a lansat în anul 2000 sticla Contour Ultraglass concepută pentru a îmbunătăți rezistența la impact și pentru a-i reduce greutatea și costul. Acest model este cu 40% mai rezistent și cu 20% mai ușor decât sticla Contur originală și a permis economisirea a aproape 52.000 de tone de sticlă numai în anul 2006.

Unii dintre cei mai celebri artiști din secolele XX și XXI s-au inspirat din liniile sticlei de Coca-Cola. Cum a fost, de exemplu, cazul pictorului Dali, primul care a folosit sticla într-un peisaj suprarealist, Poésie d’Amérique, în 1943. A urmat Andy Warhol în 1962, cu expoziția sa ‘The Grocery Store’, o ilustrare monocromă în care consumismul întâlnește arta, inspirată tot de acest produs. În 1969, celebra formație britanică The Beatles a făcut referire la această băutură în textul cântecului lor ‘Come Together’ de pe albumul ‘Abbey Road’, iar regele rock’n’roll, Elvis Presley, a promovat-o în timpul ultimului său turneu, în 1977.

Citeste si:  Cum se vor calcula pensiile? Senatul dezbate în plen noul proiect de lege

Creatori de modă ca Matthew Williamson, Versace, Miu Miu, Alberta Ferretti, Karl Lagerfeld, Marc Jacobs, Jean-Paul Gaultier, Manolo Blanhik și Moschnino au decorat silueta curbă a sticlei cu semnătura lor estetică și emblematică.

Băutura Coca-Cola a fost vândută pentru prima oara în Atlanta, Georgia, în 1886. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: coca-cola.co.uk

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata