Negrul şi blănurile, printre tendinţele impuse la Fashion Week din Londra

12

Blănurile, autentice sau imitații, și eternul negru s-au numărat printre tendințele expuse la Fashion Week din Londra, care s-a încheiat marți seară după cinci zile de prezentări ale colecțiilor toamnă-iarnă 2015, relatează AFP.

Modelele casei de modă Loewe au defilat în bluzoane și tunici cu umeri și mâneci supradimensionate, tip anii 80, în rochii drapate din lurex, și în cizme peste genunchi colorate.

Creatoarele de modă germane Daniela și Annette Felder s-au inspirat din capitala germană pentru colecția lor Felder Felder, evocând însă Berlinul de la sfârșitul anilor 60, cu un omagiu adus hedonismului și libertății sexuale. Fustele, foarte scurte, negre și roșii, au fost combinate cu bluzoane la fel de scurte legate la mijloc, lăsând să se întrezărească pielea. Rochiile au fost croite din voal negru transparent, iar pantalonii din lame argintiu.

Citeste si:  Cele zece culori la modă pentru toamna anului 2015

Tendință deja remarcată la New York, blănurile, adevărate sau ecologice, sobre sau colorate, au fost vedete la Londra, devenind un accesoriu obligatoriu al garderobei feminine iarna viitoare. Marca pret-a-porter Topshop Unique le-a preferat pentru mantouri sau pentru mânecile sacourilor. În timp ce creatoare de modă sârbă Roksanda le-a preferat pentru veste sau gențile de seară.

Casa Mulberry a inventat un nou concept: lâna care imită blana. Stilista Jade Leong a explicat pentru AFP că a folosit ciulini sălbatici pe care i-a uscat și din care a extras un material care seamănă cu blana. Asemănarea a fost impresionantă. Mini-jupa a fost omniprezentă la Topshop, care alternat cu modele mai ample până la genunchi. Pantalonii vor fi sezonul acesta largi și scurți până la genunchi, evocând fustele-pantaloni.

Citeste si:  "Fast Fashion", revoluţia din lumea modei

Burberry a propus fuste cu imprimeu floral și care se opresc deasupra genunchiului. Fustele pantalon în tonuri pastel au fost preferate și de Emilia Wickstead, o firmă foarte apreciată de ducesa de Cambridge. În timp ce Paul Smith, angajat în explorarea ambivalenței masculin-feminin, a combinat pantalonii scurți și ampli cu sacouri bărbătești.

Negrul a fost vedeta podiumurilor, fiind preferat de „amazoanele” lui Gareth Pugh, încinse în rochii de piele sau în rochii-armură, sau de creatoarea de modă în ascensiune Simone Rocha, care l-a ales pentru rochiile sale din dantelă, catifea sau tweed.

Citeste si:  Primarul Zagrebului arestat pentru corupţie

„Femeile adoră negrul”, este de părere Julien Macdonald. El însuși a ales această nuanță pentru colecția sa exuberantă inspirată din bijuteriile Coroanei britanice, în care negrul a tronat ca o adevărată vedetă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: londonfashionweek.co.uk

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata