Informează-te unde ajung cei 2% din venitul tău

INVITAŢIE EVENIMENT

În această perioadă a fiecărui an întâlnim posibilitatea de a oferi susţinerea noastră acţiunilor, faptelor bune, realizate în cadrul unei entităţi nonprofit, direcţionând către aceasta valoarea de 2% din impozitul pe salarii, plătit în anul precedent.

Cu această ocazie, Fundaţia de Inforenergetică „Sf. Ap. Andrei”, Filiala Iaşi vă invită să participaţi la evenimentul numit „Informează-te unde ajung cei 2% din venitul tău”, ce se va desfășura în data de 03.03.2015, ora 18.00, în sala CH4 a Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, situată pe strada Prof. dr. docent Dimitrie Mangeron, nr. 73.

În cadrul acestei întâlniri, vor fi prezentate activităţile Fundaţiei de Inforenergetică Sf. Ap. Andrei, Filiala Iaşi, săvârşite de-a lungul timpului, precum şi proiectele viitoare şi posibilităţile prin care fiecare suflet doritor poate contribui la aducerea unui zâmbet, unei mângâieri, bucurii, pe faţa şi în sufletul oamenilor care au nevoie de ajutorul nostru.

Citeste si:  România a atribuit concesiuni de exploatare în Marea Neagră

Vă aşteptăm cu drag, să ne reamintim împreună că putem aduce cu toţii, fiecare, mai multă frumuseţe în această lume şi mai multă bucurie în viaţa semenilor noştri.

 

Cum arată raiul

„Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om sa îi lase gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau însa slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi. Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană; dar din cauza mânerelor mai lungi decat propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline..

Citeste si:  CET Iaşi scapă de datoria de 69 de milioane de lei către stat

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”

Au mers apoi către cealalată cameră şi au deschis uşa. Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care iţi lăsa gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaş gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”

“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celalalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”.

Citeste si:  Petrom ieftineşte carburanţii
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close