EUR
4,84 RON
(+0.1%)
USD
4,31 RON
(+0.33%)
GBP
5,42 RON
(+0.27%)
CHF
4,48 RON
(+0.52%)
BGN
2,47 RON
(+0.11%)
BYN
1,80 RON
(+0.31%)
CAD
3,19 RON
(+0.42%)
RSD
0,04 RON
(+0.09%)
AUD
2,98 RON
(-0.17%)
JPY
0,04 RON
(+0.65%)
CZK
0,18 RON
(-0.05%)
INR
0,06 RON
(+0.74%)

Scădere puternică a vânzărilor Dacia pe piaţa franceză, în februarie

Înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Franța au înregistrat, în luna februarie 2015, o scădere de 27,2% în ritm anual, până la 6.602 de unități, scăderi mai mari fiind înregistrate doar de mărcile Chevrolet și Lancia, arată datele publicate, luni, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite Reuters.

Pe ansamblu, piața auto franceză a înregistrat în luna februarie o creștere de 4,1% până la 147.130 de unități, susținută de mărcile străine și de marca Renault. În timp ce înmatriculările de autoturisme Ford au crescut cu 34,7% în ritm anual, urmate de o creștere de 30,6% în cazul BMW, înmatriculările primilor doi constructori auto francezi, PSA și Renault, au crescut cu doar 1,8%. În cazul grupului Renault, scăderea de 27,2% a înmatriculărilor de autoturisme marca Dacia a fost compensată de o creștere cu 11,7% a înmatriculărilor de autoturisme marca Renault.

De asemenea, în primele două luni din acest an, un număr de 15.199 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piața franceză, în scădere cu 15,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Aceasta în condițiile în care piața auto franceză a înregistrat în primele opt luni o creștere de 5,1% până la 280.300 de autoturisme.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata