Peste 200 de brutari, cofetari şi bucătari se vor întrece în cadrul expoziţiei GastroPan de la Târgu Mureş

Peste 200 de brutari, cofetari și bucătari se vor întrece în perioada 19-21 martie, la Expoziția GastroPan de la Târgu Mureș, la cele opt categorii grupate pe trei secțiuni ale concursului de panificație, gastronomie și cofetărie.

În cadrul celei mai prestigioase competiții de profil din țară vor fi acordate inclusiv trofeele „Pâinea Anului 2015” și „Tortul Anului 2015”.

„Competiția pentru desemnarea celui mai bun tort din 2015 îi provoacă pe concurenți să dezvolte un tort gustos și inovator folosind ingrediente disponibile pe plan autohton, reinventând rețete consacrate și adaptându-le la noile tendințe alimentare. Trofeul Tortul Anului 2015 va fi atribuit concurentului care prezintă cel mai gustos tort obținut pe baza unei rețete originale, din ingrediente preponderent indigene. Juriul va analiza calitatea blaturilor, gradul de însiropare, compoziția cremelor, ingredientele folosite, caracterul sănătos al acestora, dar și armonia dintre conținutul și decorul tortului”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor GastroPan.

Citeste si:  Legislația referitoare la muncitorii străini a fost schimbată

Potrivit acestuia, cofetăria care își va adjudeca trofeul „Tortul Anului 2015” se va bucura de o campanie de promovare în mass media, iar tortul va putea fi produs de orice alt laborator de cofetărie interesat, cu condiția de a respecta rețeta originală și de a promova produsul sub denumirea de „Tortul Anului 2015 — GastroPan”.

De asemenea, brutarii din toate colțurile țării sunt provocați să producă cea mai inovatoare pâine, un sortiment nou, necomercializat încă, dar care să respecte tendințele actuale din alimentația consumatorilor și, totodată, să se adapteze specificului local și gusturilor autohtone.

Citeste si:  Romcarbon Buzău a încheiat anul 2009 cu un profit net de 2,284 milioane lei

„Juriul va decide cărui sortiment i se va cuveni titlul ‘Pâinea Anului 2015’ după analiza mai multor factori precum proprietățile organoleptice (formă aspect, structura miezului și a cojii, aromă) sau caracterul inovator. Rețeta câștigătoare va beneficia de promovare mediatică în toată țara, astfel brutăria deținătoare a trofeului câștigând notorietate, iar consumatorii dobândind acces la un nou sortiment de pâine”, se precizează în comunicat.

Pe lângă cele mai gustoase torturi și cea mai inovatoare pâine, la concursurile GastroPan vor mai fi premiate cele mai bune produse de patiserie, cele mai reușite platouri reci, cele mai impresionante sculpturi culinare și cele mai bune piese artistice obținute din aluat de panificație, zahăr sau isomalt.

„Concursurile GastroPan sunt considerate de către specialiștii din domeniile panificației, cofetăriei și alimentației publice drept definitorii pentru stabilirea tendințelor pe care le urmează piața de profil, fiind în același timp o rampă de lansare a talentelor din domeniu. Prin sponsorizarea acestor competiții, produsele și serviciile pe care le furnizați pot deveni soluții nelipsite din brutăriile, cofetăriile sau bucătăriile profesionale autohtone”, se arată pe site-ul GastroPan.

Citeste si:  FMI a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2015 şi 2016

Expoziția GastroPan de la Târgu Mureș este cea mai importantă competiție autohtonă dedicată dedicate sectorului de panificație, cofetărie și HoReCa la care și-au anunțat participarea peste 130 de furnizori de ingrediente, echipamente, accesorii și ustensile dedicate producătorilor și operatorilor din domeniu.

Cei peste 130 de furnizori vor expune la Târgu Mureș pe un spațiu de 7.000 de metri pătrați și se așteaptă o participare de peste 20.000 de vizitatori. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata