Cota de lapte împarte caşcavalul european

Finalul lunii martie va aduce pentru piaţa laptelui un şoc aşteptat şi anunţat de multă vreme: dispariţia cotelor de lapte. În pur stilul românesc producătorii locali deja anunţă un cataclism care se va concretiza prin dispariţia micilor producători şi invazia laptelui provenind din import. O temere pe care o considerăm întemeiată prin prisma micului producător, cel care are câteva vaci care constituie, de cele mai multe ori, unică sa sursă de supravieţuire. Numai că, pentru a înţelege amploarea fenomenului şi modul cum pot fi contracarat acesta, este necesară o analiză cu mult mai profundă a ceea ce reprezintă piaţa laptelui şi a impactului asupra acesteia a dispariţiei măsurii protecţioniste adoptată de către UE încă din 1984.

Dănuţ Dudu

 

  • Ce este cota de lapte?

Sistemul cotei de lapte este folosit de către Uniunea Europeană pentru regularizarea (limitarea) producţiei de lapte şi a produselor lactate ca urmare a faptului că, la acea vreme, în comunitate existau surplusuri de peste 1 milion de tone de unt şi peste 1 milion de tone de lapte praf degresat, iar cheltuielile cu stocarea acestora erau foarte mari, de peste 40% din cheltuielile UE pentru agricultură. În consecinţă, la Bruxelles s-a decis că începând cu 1984 să fie introdus sistemul cotelor de lapte, fiecărui stat membru având stabilită o cantitate de referinţă (cotă) a producţiei de lapte cu un anumit conţinut de grăsimi (3,5%), pe care nu avea voie să o depăşească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să-i transfere altui stat o parte din producţie.

Cantitatea de referinţă era calculată pe baza vânzărilor de lapte din anul anterior de la nivelul fiecărui stat membru, plus 1%. Ulterior, cota naţională a fiecărui stat era împărţită între livrările la producători şi livrări directe. Dacă livrările la producători depăşeau volumul stabilit, statului respectiv i se aplicau măsuri punitive (taxe suplimentare), pentru fiecare o sută de kilograme de lapte livrat peste nivelul de cotă admis, penalizarea fiind de aproape 278,3 de euro/t.

Decizia urma a se aplica şi în cazul fiecărui stat care aderă la UE, astfel încât, în 2004, România “obţinea” o cotă de lapte de 3..245.000 tone litri, dintre care 1.093.000 tone pentru livrare la producători, 1.964.000 tone pentru vânzări directe şi 188.000 tone pentru rezerva naţională. (Ar trebui menţionat că în perioada scursă de la acea dată România nu a reuşit niciodată să depăşească valorile productive anterior menţionate, producţia naţională anuală de lapte menţinându-se sub limitele impuse).

Impactul implementării sistemului cotelor ar fi trebuit să fie semnificativ ducând atât la eliminarea aproape completă a stocurilor suplimentare cât şi la creşterea preţurilor pe pieţele mondiale, a creşterii preţurilor interne pentru fermierii din UE şi la reducerea semnificativă a cheltuielilor UE pentru susţinerea producţiei de lapte.

Numai că, pentru atingerea acestor obiective UE a fost obligată să implementeze o politică protecţionistă în ceea ce priveşte piaţa laptelui european impunând taxe de import pentru statele membre ale UE, subvenţii la exportul în afara UE precum şi implicări directe când preţurile sunt sub preţul de intervenţie.

 

  • Un panaceu inutil pentru preţul laptelui

Iniţial, implementarea sistemului cotei trebuia să fie doar pentru 8 ani, începând cu 1984 până în 1992, dar ulterior s-au luat decizii repetate de extindere a sistemului în 1992, 1999 şi 2003 astfel încât, în prezent, ultima extindere având ca termen final 1 aprilie 2015. Motivele amânării succesive a datei limită de aplicare a sistemului cotelor a ţinut de turbulenţele înregistrate în piaţa laptelui, turbulenţe care a ridicat probleme sociale grave la nivelul întregii Uniuni.

De exemplu, la 8 ani de la aplicarea sistemului, în 1996, întreaga Europă era răvăşită de protestele fermierilor nemulţumiţi de evoluţia preţului laptelui pe piaţa europeană. Începând cu luna mai 2009, producători din mai multe state europene au protestat faţă de preţul mic al laptelui, exercitând presiuni asupra guvernelor pentru ajutoare. Nemulţumirile fermierilor din Franţa, Germania, Spania, Belgia, s-au transformat în proteste de stradă denunţând scăderea cu 30% a preţurilor faţă de anul 2008 (Franţa), cerând statului să se implice în susţinerea acestui sector (Germania), sau solicitând guvernului să găsească soluţii urgente pentru evitarea importurilor de lapte la preţuri scăzute (Spania) ori să intervină în scopul creşterii preţului laptelui (Germania, Franţa, Belgia).

În perioadă ce a urmat, Comisia Europeană (CE) a decis să acorde ajutoare producătorilor de lapte pentru a calma nemulţumirile acestora şi a continuat să analizeze eventuale practici anticoncurenţiale din lanţul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate. La întâlnirea de lucru a miniştrilor agriculturii din UE, desfăşurată în 7 septembrie 2009, au existat divergenţe de opinie cu privire la răspunsurile date de statele membre  referitoare la criza laptelui, fiind primită cu răceală propunerea Franţei şi a Germaniei privind menţinerea unei reglementări puternice a sectorului lactatelor din Europa, pentru a nu-i lăsa pe fermieri expuşi la evoluţiile pieţei, cu atât mai mult cu cât din 2015 se preconiza eliminarea cotelor de lapte din UE.

Din a doua jumătate a lunii septembrie 2009, protestele fermierilor europeni s-au accentuat. Apelul la greva lansat în 10 septembrie a condus la o înmulţire a acţiunilor de vărsare a laptelui atât la Bruxelles cât şi în Franţa, Italia, Olanda, Spania. Drept urmare, la reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni ai agriculturii, desfăşurată în 5 octombrie la Bruxelles, fermierii au cerut, prin proteste, să se discute despre preţul scăzut al laptelui, susţinând că îi costă de 2 ori mai mult să producă laptele decât preţul pe care îl primesc la vânzare. Aceştia au mai semnalat faptul că, deşi preţul la producător a scăzut cu 40%, în magazine preţurile au scăzut cu doar 1-2%.

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Eugen spune

    Printre altele aceasta liberalizare a pielii pentru lapte va duce și la dispariția multor rase locale, care nu sunt atât de competitive, în termeni de producție, cu rasele specializate. Prin aceasta se va reduce și fondul genetic al raselor ceea înseamnă un risc major în fața unei eventuale epidemii. Ceea ce natura s-a străduit sa combată de-a lungul a milioane de ani de evoluție, respectiv uniformitate genetica (ceea ce înseamna ca în cazul unei epidemii severe, cum a fost de exemplu și cea de Ebola sa existe și supravietuitori) vine a un omul care din rațiuni STRICT ECONOMICE uniformizează fondul genetic ale unei populații imense. Având în edeme versatilitatea și adaptabilitate lumii vii (cea necontrolata de om) ceea ce se întâmplă acum în agricultura ne poate duce spre un veritabil bioArmaghedon

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.