Gabriel Oprea: M-am bătut ca pensiile militare să rămână

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, i-a asigurat vineri pe reprezentanții Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere că le va susține drepturile atât în Parlament, cât și la nivelul Guvernului, unde se lucrează la o nouă lege a pensiilor militare.

„Am avut această întâlnire, colegii mei își pun probleme vizavi de pensii. M-am bătut ca pensiile militare să rămână. Este important ca Guvernul României, reprezentanții Administrației Publice locale să ajute. La nivelul Guvernului lucrăm acum, împreună cu ceilalți colegi, pentru noua Lege a pensiilor militare. Am spus foarte clar, în momentul în care toate părțile sunt de acord — membrii asociațiilor, sindicatelor — asupra tuturor amendamentelor, vom veni în Parlamentul României și sunt convins că vom avea sprijinul celor două Camere ale Parlamentului”, a precizat Oprea.

Citeste si:  PSD, UNPR şi PC au format alianţa electorală Uniunea Social Democrată

El a adăugat că întâlnirea de vineri cu reprezentanții Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, cea mai mare asociație a militarilor proveniți din MApN, este una periodică.

„Este o noutate, ne întâlnim periodic, de fapt avem și un protocol politic cu această mare asociație. Am avut un dialog cu membrii Asociației la nivel național, sunt aici 47 de filiale la nivel național. Oamenii știu că și când am fost ministru al Apărării m-am bătut, în sensul bun al cuvântului, ca pensiile militare să rămână, am rezolvat și celelalte probleme”, a spus Oprea.

Citeste si:  Gabriel Oprea a fost denunţat de trei funcţionari din MAI cu statut de martor protejat

El a adăugat că este important ca Guvernul României, reprezentanții administrației publice locale să ajute „rezerviștii, militarii în retragere care au făcut războaiele, văduvele de război, soțiile colegilor ai căror soți au căzut la datorie în teatrele de operații sau în misiunile din România, să-i ajute pe copii. Este foarte important sentimentul pe care îl au, de solidaritate și de camaraderie”, a mai spus Oprea.

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a participat la o reuniune de lucru cu conducerea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere. La întâlnire au fost, printre alții, primarul Sectorului 2, secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu și generalul în rezervă Mihai Iliescu, președintele Asociației. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Nelutu spune

    S-a batut ca pensiile chiulailor bugetari sa ramina!Pe linga ca nu contribuie cu nimic la fondul de pensii,au si asistenta medicala si medicamente gratuite!Nu au produs nimic toata viata,au fost imbracati,incaltati si hraniti din banii amaritilor de contribuabili,iar acum primesc si pensii nemeritate!Ce au facut si ce fac militarii pentru Romania?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata