Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv, şi-a dat demisia

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv într-un dosar care vizează premierea echipei FC Petrolul Ploiești din bugetul local, și-a dat demisia din funcția de primar, a anunțat marți avocatul acestuia, William Brânză.

Acesta l-a asistat pe Bădescu, împreună cu alți avocați, la Curtea de Apel Ploiești, la ședința în care s-a judecat contestația formulată de Iulian Bădescu față de măsura arestului preventiv, instanța rămânând în pronunțare.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești. La scurt timp după aflarea deciziei instanței, edilului i s-a făcut rău, astfel că a fost nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță, la ieșirea din sediul Tribunalului Bădescu afirmând că a avut un puseu de tensiune. Având în vedere starea sa de sănătate, el a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fiind ulterior transportat la Spitalul Penitenciar Jilava.

Primarul Iulian Bădescu era cunoscut dinainte ca având unele probleme de sănătate, el fiind bolnav cronic.

După aflarea deciziei judecătorilor privind arestarea sa, Bădescu a declarat că ”este incredibil ceea ce se întâmplă” și că procurorii nu au nicio altă probă în afara unei declarații a finanțatorului Petrolului, Daniel Capră, catalogând justiția drept una ”sovietică”. ”Nu există nicio altă probă. Este o justiție sovietică. Nu înțeleg de ce în România se întâmplă aceste lucruri”, a spus Bădescu.

De asemenea, el a susținut că ”probabil” procurorii se așteaptă ca, prin exercitarea acestei presiuni, el să dea declarații cu privire la alte persoane. ”Este incredibil. Nu-mi explic cum se întâmplă așa ceva, probabil că domnii procurori pun presiune și se așteaptă de la mine să spun ceva despre cineva. Nu vor primi așa ceva’‘, a adăugat Bădescu.

În același dosar mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma respectivă, precum și obținerea de către Asociația Comunitară ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, arată DNA.

Prin semnarea contractului și a regulamentului, Bădescu și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și a încălcat dispozițiile legale privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele privind finanțele publice locale.

De asemenea, procurorii spun că primarul Iulian Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare ‘Lupii Galbeni 2012’ Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a acestuia, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a banilor ce urmau ce urmau a fi acordați de primărie jucătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie — februarie 2013, respectiv ianuarie — februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.