Omul de afaceri timişorean Georgică Cornu a fost reţinut

Procurorii mehedințeni au emis, marți seara, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Georgică Cornu și a asociatului său, Lucian Caraiman.

Surse judiciare au declaratcă aceștia au fost audiați în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro cauzat bugetului statului în perioada 2008-2014.

„Aceiași decizie a fost luată de anchetatori și în cazul altor 13 din cei 45 de suspecți aduși pentru cercetări la Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți”, a precizatpurtătorul de cuvânt al instituției, Nicolae Lohon.

Citeste si:  Procesul lui Ehud Olmert, simbol al problemelor de corupţie din Israel

Potrivit acestuia, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice și procurorii au efectuat în cursul zilei de marți 61 de percheziții la domiciliile și sediile unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani din județele Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița, audierile acestora urmând să continue pe tot parcursul nopții de marți spre miercuri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata