Robin Thicke şi Pharrell Williams, declaraţi vinovaţi de plagiat

Robin Thicke și Pharrell Wiliams au fost declarați vinovați de plagiat, justiția apreciind că hitul lor internațional „Blurred Lines” a fost copiat după o piesă a lui Marvin Gaye. Cei doi muzicieni urmează să plătească peste 7 milioane de dolari urmașilor lui Gaye, relatează miercuri AFP.

După două zile de deliberări, juriul de opt persoane constituit la un tribunal din Los Angeles a considerat că cei doi artiști au încălcat drepturile de autor ale lui Marvin Gaye în privința cântecului acestuia din 1977 ‘Got to give it up’.

Citeste si:  Berlusconi consideră "dăunător" programul economic al guvernului Monti

La despăgubirile de 4 milioane de dolari s-au adăugat circa 3,4 milioane, reprezentând venituri din comercializarea piesei ‘Blurred Lines’.

Robin Thicke și Pharrell Williams nu au fost prezenți marți la tribunal. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata