Darius Vâlcov, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina.

„În 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări„, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri.

Procurorii susțin că, în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ‘Oltul’. ADI a delegat serviciile de alimentare cu apa și canalizare în aria de implementare a proiectului ‘Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt’.

DNA precizează că în cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava’, ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina’ și ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt’.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzata în județul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societății și suspectul Vâlcov au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei”, se spune în comunicat.

Anchetatorii mai susțin că în baza acestei înțelegeri, începând cu decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății.

„Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Darius Vâlcov. În acest context, suspectul Vâlcov l-a pus în legătura pe omul de afaceri o persoană cu funcție de conducere din cadrul Primăriei, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie platite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, mai menționează sursa citată.

DNA arată că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

„Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani„, mai precizează DNA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.