Un tramvai numit…Bucur!

Sute de mii de bucureșteni circulă zilnic cu tramvaiul pe străzile Capitalei însă puțini știu sau au auzit de fabrica de tramvaie din apropierea spitalului Colentina, aflată în administrarea Regiei Autonome de Transport București (RATB).

În acest loc, unde există acum Uzina de Reparații ‘Atelierele Centrale’ sau URAC ia naștere, în anul 1909, Societatea de Tramvaie București, care devine după cel de-al doilea război mondial cel mai important constructor de tramvaie din România.

Cu aproape 600 de vagoane de tramvaie construite de la zero, URAC continuă și azi să resusciteze tramvaiele îmbătrânite din București, să repare autobuzele care circulă pe șosele, dar mai ales continuă să inoveze și să construiască noi modele de tramvaie.

Primul tramvai modern, românesc 100%, cu podeaua parțial coborâtă (65%) a ieșit pe porțile fabricii în 2009, la un secol de la înființarea societății, iar acum, în 2015, în luna aprilie, alte două tramvaie vor intra pe traseu, al 14-lea și al 15-lea.

Bucur LF — CA (Low Floor) sau ‘Lăcusta‘, cum îi spun cei din exploatare, datorită culorii sale măslinii, dar și rezistenței caracteristice acestei insecte, este perfect adaptat infrastructurii bucureștene, una doar parțial modernizată, dar și nevoilor bucureștenilor. Însă, acest lucru nu înseamnă că ‘Lăcusta’ nu poate fi vândută cu succes și în afară, cel puțin în țările din regiune, deoarece prețul de producție, sub un milion de euro, este la jumătate față de alte modele europene, dar la fel de modern și de fiabil.

Uzina bucureșteană, care arată la fel ca în vremea comunistă, poate produce într-un an cel puțin 10 tramvaie Bucur LF-CA, însă, cu doar o minimă retehnologizare, producția s-ar putea dubla. Tot aici, la uzină, prinde contur un nou tramvai, care deocamdată se află în faza de prototip Bucur LF-CA cu podea coborâtă 80%. Este un tramvai cu o capacitate de preluare a călătorilor mai mare cu peste 30% decât modelul existent, dar și cu o fiabilitate mai mare, însă lipsa banilor și a investițiilor lasă deocamdată în aer construcția noului model de tramvai.

Citeste si:  Marele premiu la 6/49, revendicat la Iaşi

Directorul Uzinei de Reparații, Gheorghe Cazan, ne-a vorbit despre toate aceste proiecte, despre cât sunt de rapide sau de nepoluante tramvaiele construite, despre istoria uzinei, dar mai ales despre ceea ce s-ar putea face în uzină, unde și-a pus amprenta unul dintre ‘părinții’ ingineriei românești, Anghel Saligny. Oamenii acestei uzine, care pare că abia își mai trage sufletul, reușesc să mențină pe linia de plutire transportul public bucureștean.

 

  • ‘Lăcusta’ cu numărul 15, pe șine din luna aprilie

„În luna aprilie vor ieși din uzină tramvaiele Bucur LF cu numărul 14 și 15 și după cel mult o săptămână de teste le vom vedea în trafic pe linia 1. Ulterior vom intra și pe alte linii. Cred că va fi un moment de bucurie pentru cei care le-au făcut. Sunt tramvaie cu un consum energetic mai mic cu 40% față de cele care circulă deja în București. Sistemul de acționare permite o tracțiune lină, fără șocuri, și cu acces rapid pentru călători. Tramvaiul este proiectat și realizat în întregime în uzină, doar ușile de acces, articulațiile și sistemele de frânare sunt achiziționate de la producători de top din Germania și Austria”, povestește Gheorghe Cazan, în timp ce ne deplasăm într-o hală a uzinei unde se află boghiul, „inima tramvaiului”, fără de care acesta nu s-ar putea deplasa.

Vorbește cu mândrie despre aceste componente esențiale, mai ales că sunt de concepție originală, realizate la uzină. Consideră că boghiurile modernizate știu să circule cel mai bine pe infrastructura Capitalei, care este modernizată doar în proporție de 60%.

„Aici realizăm caroseria tramvaiului și componentele esențiale, boghiurile. Este elementul cel mai important, inima tramvaiului, pentru că asigură deplasarea lui, îl menține în traseu. Au o capacitatea extraordinară de frânare, datorită sistemului hidraulic, iar vatmanii îl prefera și fac listă de așteptare pentru el. Caroseria tramvaiului este realizată prin procedee tehnologice de ultimă generație utilizate de toți marii fabricanți, iar învelișul exterior (laterale, acoperiș, față, spate) este în totalitate lipit pe structura de rezistență. Nu este o prindere mecanică. Faptul că învelișul este din aluminiu și avem o intervenție fără sudură, durata de viață a tramvaiului este garantată. Primul tramvai făcut de noi în tehnologia aceasta are deja 15 ani, dar ele sunt astfel gândite că pot să mai circule fără probleme încă 5 ani”, explică Cazan.

Citeste si:  RATB: Intenţionăm să plătim integral datoria de 17,3 milioane lei către Metrorex după aprobarea bugetului regiei

Menționează un ultim detaliu, dar nu cel din urmă. Prețul tramvaiului. Este unul competitiv și nu doar pentru piața românească.

„Eu zic că este un proiect foarte bun pentru București, proiectat și realizat aici. L-am gândit foarte spațios, poate transporta 238 de călători. Absoarbe foarte rapid călătorii din stații pentru că accesul se face pe cele 4 uși duble pe podeaua aflată la nivelul peronului (fără trepte). Are zone cu acces facil, partea de sus fiind concepută pentru cei care merg pe distanțe lungi, iar călătorii cu traseu mai scurt stau mai aproape. Marele lui avantaj este că răspunde în totalitate legislației europene în domeniu, dar este foarte bun și prețul. În afară, un tramvai cu podea coborâtă sută la sută costă 2,5 milioane de euro, iar unul similar cu ‘Lăcusta’ undeva la 1,8 milioane de euro. La noi, prețul actual de producție este sub un milion de euro, cu tot cu instalația de climatizare, pe care ne propunem să o avem în tramvaiele pe care le avem în fabricație. Acum, cu dotările pe care le avem în uzină, am putea face în jur de 10 tramvaie pe an, dar în condițiile unui plan multianual, pentru că deocamdată OUG 34 nu ne permite să avem continuitate în producție. În momentul în care sunt alocate fondurile de la Primărie noi pierdem o mare parte dintr-un an calendaristic, iar aceste stagnări nu sunt benefice”, ne-a explicat șeful uzinei.

  • Un tramvai numit…dorință! Prototipul Bucur LF-CA 41

Specialistul regiei de transport continuă să ne prezinte noul proiect la care lucrează angajații uzinei, prototipul unui tramvai cu podea coborâtă 80%. Un astfel de vagon de tramvai ar putea prinde viață până la finele anului 2015, dacă ar exista finanțare, pentru că realizarea lui nu ar fi o necunoscută, în condițiile în care se lucrează cu proiectul existent.

Citeste si:  Dan Şova, în arest la domiciliu

Bucur LF-CA 41 a fost dezvoltat pe vagonul existent prin introducerea a două noi tronsoane ceea ce aduce o îmbunătățire semnificativă cu 35% a capacității de transport, adică o creștere de la 238 la 320 de călători transportați și costă 1,1 milioane de de euro.

„Dacă ne ajută Primăria cu finanțare putem să scoatem acest prototip cu podea coborâtă până la finele anului, în decembrie. Practic, am recurs la lungirea tramvaiului pe care îl avem acum în fabricație, am mai introdus încă două tronsoane și astfel am crescut numărul călătorilor transportați de la 238 la 320. Varianta actuală este formată din trei corpuri, iar prototipul presupune cinci corpuri. Va ajunge la o lungime totală de 32 de metri, va avea confort sporit, va fi un acces mai rapid în tramvai, ceea ce va crește viteza de circulație pentru că nu mai staționează prea mult în stație la preluarea călătorilor.

Poate doar vom mai umbla la partea de design, să îi dăm o „față” mai stilizată. Prin modernizarea tramvaiului existent asigurăm și o zonă de podea coborâtă 80%, însă folosim agregatele de rulare care există acum pe stradă și sunt învățate cu problemele de zi cu zi ale traficului din București. Tramvaiul Bucur LF are podea coborâtă 65% și noi ne ducem acum cu acest prototip la 80%. Pot spune că reprezintă echivalentul unui tramvai modern, cu podea total coborâtă, dar care este însă foarte scump. Bucureștiul are o infrastructură specifică, care nu este modernizată în totalitate și de aceea producătorii au o rezervă în ceea ce privește aducerea tramvaielor și exploatarea lor București. Infrastructura nu este pregătită să le primească. Prototipul costă undeva la 1,1 milioane euro, nu ar fi cu mult mai scump decât ‘Lăcusta’, dar ar apărea în plus încă două tronsoane. Este un proiect în care cred și mă bat pentru el”, adaugă șeful URAC.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata