Vinul este un aliment cu memorie şi drept de autor

‘Orice periplu în acest Drum al vinului pornește dintr-o cultură a locului. Noi am pornit în mai 2010, când am înființat centrul, cu o colecție de vinuri de excepție, oenoteca Millesime, o vinotecă cu 700 de vinuri, căreia noi îi spunem ‘bibliotecă’, iar sala de curs o numim sală de ‘lectură’. Pentru că vinul trebuie ‘citit’ și povestit. El reprezintă identitatea locului. Vinul este un aliment cu memorie și drept de autor. Așa cum spunea Păstorel: vinul este o ființă lichidă care se naște, trăiește și moare, păcat că nu se și reproduce. Noi ‘citim’ vinuri. În ‘sala de lectură’ se instruiesc sute de orădeni‘, a declarat conf. univ. Dorin Popa.

Cei 350 de cursanți de până acum trec prin trei module de pregătire, fiecare modul având cursuri cu tematică specifică și un ritual bine stabilit. La o ‘citire’ participă cel mult nouă persoane, deoarece fiecare are masa lui, cu paharele lui, cu gustare, cu fișe pentru vinuri.

‘Învățăm, în esență, că vinul este o relație cu noi înșine. Învățăm să ne respectăm oferindu-ne calitate și o asociere fericită a vinului cu meniul. Este vorba despre trup și suflet. Trupul este mâncarea, sufletul este vinul, în această relație. Eu cred că fiecare națiune bea vinul pe care îl merită. În România, avem vin de calitate. Urmează să avem și consumatori de calitate. Prin acest centru, noi creăm și formatori de opinie. Domeniul calității vinului este însă relativ. Plecăm de la premisa că nu există cel mai bun vin. Vinul cel mai bun este vinul care îți place. Relația este absolut personală. La întrebarea care mi se pune frecvent care este cel mai bun vin, eu spun: pentru mine, cel mai bun vin este cel pe care încă nu l-am băut”, subliniază enologul.

Citeste si:  Un nou război al vinului: Moscova, iritată de orientarea pronunţat euroatlantică a Republicii Moldova

Cursanții avansați ajung să facă degustări comparative, pentru vinuri din același soi provenind din ‘lumea veche’ (Europa) și din ‘lumea nouă’ (alte zone). Vrem să vedem, spune Dorin Popa, ce aduce soiul, ce aduce terroir-ul, locul de unde a venit și ce aduce oenologul, creatorul. Sau chiar care e trendul, sublinia el, pentru că și la vin există modă.

‘Acum, de exemplu, la modă sunt vinurile rose, după ce au fost cele roșii, albele, pe vremuri au fost vinurile vechi. Acum, moda merge ușor, dinspre rose, spre vinurile roșii proaspete. Asta pe partea că vinul este artă, restul e plăcere’, spune oenologul.

Chiar și pentru publicul larg, centrul mai desfășoară degustări tematice, dar pentru că implică un nivel de cunoștințe în domeniu, sunt frecventate mai cu seamă de cei care au absolvit cursuri.

Vrem să facem, de exemplu, o degustare pe vinuri italiene de top, altfel și destul de scumpe, pe care nu ți le permiți în fiecare zi. Dar măcar vrei să vezi dacă merită să dai banii pe ele. Eu am degustat, astfel, cel mai bun Shiraz din lume, provenit din Australia, 2008, care a costat… 4.900 de lei, nici măcar un litru, o sticlă de 750 de mililitr’, a relatat oenologul.

Citeste si:  Vinurile româneşti, comparabile cu cele franceze ori chiliene, merită descoperite

Profesorul a ținut să demonteze un mit potrivit căruia vinurile vechi sunt cele mai gustoase.

‘Vinul vechi este vinul de colecție. Ca în artă. Vechimea îi dă un statut, dar nu neapărat o valoare senzorială. Vinul are un anumit nivel și o anumită calitate într-un anume moment când ajunge la apogeu’, a evidențiat Dorin Popa.

Pentru o relație corectă cu vinul, trebuie să dispui nu numai de cunoștințe despre el, dar, în primul rând, și de un pahar de calitate.

Paharul este dedicat atât vinului alb, rose și roșu, dar chiar și pe soiuri, pentru vinuri mai corpolente, mai ușoare... Există o mare diversitate de pahare din sticlă, evident transparente. La centrul din Oradea, care reprezintă în țară Academia italiană Luigi Bormioli, pe zona paharelor pentru vin se pot cumpăra și accesorii elegante și tot ce trebuie să aibă un om pasionat acasă pentru servirea vinului.

Acest centru mai organizează lansări de branduri și crame noi, în condițiile în care sunt 93 de crame în țară, la momentul actual, dar apar în fiecare an altele noi.

Citeste si:  Franţa, un adevărat simbol în lumea vinurilor

După ce a lansat, în 2001, prima revistă din România în acest domeniu, ‘Revista Vinurilor’, echipa centrului editează, semestrial, o revistă elegantă, de colecție, ‘Millesime’, revistă de cultură și civilizație, apărută la al șaptelea număr. Centrul lansează, de altfel, și cărți despre vin și despre relația dintre vin și meniu.

Dorin Popa se implică și pentru pregătirea profesională a somelierilor, deoarece, spunea el, restaurantele din Oradea duc lipsă de astfel de specialiști.

‘Vom începe mai multe cursuri pentru somelieri, pentru că în restaurant bucuria senzorială presupune un tot: ambient, muzică, servicii, vinuri, meniu, asociere și consiliere. În Oradea, există un singur somelier angajat la un restaurant’ a spus Popa.

Conf. univ. Dorin Popa a mărturisit că următorul proiect, pentru care au pregătit deja ritualul, este înființarea unui ordin specific: Ordinul Cavalerilor de viță nobilă pentru vinul românesc. Se va acorda celor cu realizări importante pentru vinul românesc și membrilor foarte activi.

‘Bogdan Petriceicu Hașdeu spunea că România a fost de-a pururi o țară viti-vinicolă. Suntem considerați a doua țară din Europa ca potențial de calitate și diversitate. Acum începem să-l și recâștigăm, iar meritele celor care fac ceva important în acest sens trebuie recunoscute’, a conchis interlocutorul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata