YouTube lansează 14 noi videoclipuri pentru decernarea premiilor sale muzicale

YouTube a lansat luni 14 videoclipuri inedite cu prilejul celei de-a doua ediții a Music Awards, premiile sale muzicale prin care site-ul încearcă să-și crească prestigiul, după o primă ediție primită cu păreri împărțite, relatează AFP.

Pentru actuala ediție a ‘YouTube Music Awards’, site-ul a anunțat în avans câștigătorii și a profitat de ziua decernării pentru a lansa aceste noi videoclipuri, între care se numără și cel intitulat ‘El Perdon’, care însoțește piesa lui Enrique Iglesias, și cel al cântărețului de reggaeton Nicky Jam.

Cantautorul englez Ed Sheeran și trupa de muzică electronică Rudimental fac parte și ei din această selecție alături de noua senzație pop britanică Charli XCX, vedeta de rap în ascensiune Action Bronson și DJ-ul norvegian Kygo.

Citeste si:  Românii alocă, în medie, puţin peste 170 de lei pentru petrecerea zilei de 1 Mai

Printre cei aproximativ 50 de câștigători, recompensați pe baza popularității lor pe YouTube, se află Ed Sheeran, Beyoncé sau Nicki Minaj.

Prima ediție a YouTube Music Awards, din 2013, a fost primită cu păreri împărțite, în primul rând pentru că Eminem, un obișnuit al recompenselor, a primit premiul de artist al anului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata