Peste 90 de tablouri ale lui Vâlcov, găsite de procurorii DNA

Procurorii DNA au găsit 94 de tablouri care i-ar aparține fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov.

Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite în urma unor percheziții efectuate joi în București și în mai multe locații din județul Olt.

Printre tablouri, trei ar fi semnate de Pablo Picasso, unul ar fi semnat Renoir, evaluat la aproximativ 120.000 de euro, și altele ar aparține unor pictori români, printre care și Pătrașcu.

Martori au declarat anchetatorilor că unele dintre tablouri au fost ascunse și în pereți falși.

Operele de artă se adaugă bunurilor găsite anterior într-un seif, atribuite tot lui Vâlcov: 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripționat „Renoir”, un tablou inscripționat „Jean Cocteau” și o pictură pe lemn inscripționată „Aurel Acasandrei”.

Joi, procurorii și polițiștii au percheziționat sediile unor firme din Slatina controlate de Darius Vâlcov, respectiv o firmă de contabilitate, una de avocatură și una de cadastru.

Respectivele firme funcționează într-un imobil situat în centrul istoric al municipiului Slatina.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis joi ca fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În urma acestor înțelegeri, Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.