Fiecare dintre noi păstrează amintirea gustului copilăriei, mâncarea care i-a însoțit primii ani de viață până când aceasta l-a pus să testeze singur gusturi, să distingă rafinamentul unor preparate sau să aibă preferințe culinare exotice.
Pentru scriitorul bănățean Ion Marin Almăjan, stabilit în Timișoara din vremea studenției, cârnații nu sunt niciunde mai bine făcuți decât acasă, din porcul domesticit cu urzici și mămăligă, iar găigana (omleta) a rămas „regina” tuturor mâncărurilor pe care și acum o preferă altor soiuri de preparate sofisticate. Cât despre usturoi…
Chiar dacă suntem în Postul Paștilor, vreo bucată de cârnat din bătătură, care să răspândească mirosul îmbietor prin podul casei, tot se mai găsește.
Pentru rețeta de cârnat și cotoroage vom mai reveni la masa lui Ion Marin Almăjan când ne vom apropia de zilele Crăciunului.
„Eu vin din zona Banatului de munte; cârnațul avea gustul elementului proeminent, care era usturoiul, care, în general, este planta cea mai dumnezeiască și miraculoasă pentru ființa noastră, a românilor. Sigur că dacă nu are usturoi, cârnațul nu are niciun Dumnezeu.
Apoi, carnea trebuie să fie de porc crescut în gospodărie, într-un anume fel, nu batjocorit. Trebuie să mai pui niște boia, niște sare, atâta cât trebuie, și depinde cum îl afumi, depinde ce fel de lemn folosești la afumat. Și dacă respecți toate aceste reguli iese un cârnat deosebit de gustos”, a declarat Ion Marin Almăjan.
Acum, ajungem și la „vedeta” aurie și pufoasă din farfuria eseistului. „Pentru mine, regina mâncărurilor este găigana cu bucățele de slănină, cârnați, un pic de brânză tare, cărășeană”, ne îmbie Ion Marin Almăjan.
Și, pentru ca să nu se supere vreo patru persoane care se așează binișor la masă și așteaptă nerăbdători, avem nevoie de un fir de cârnat de vreo 200 de grame, o felie sănătoasă de slănină, o ceapă aurie potrivită sau vreo trei fire de ceapă verde cu tot cu frunze, vreo opt ouă, brânză tare de oaie, sare, piper și ulei.
În uleiul fierbinte din tigaia de tuci se pun cuburi de slănină și se lasă să cunoască ce înseamnă să devină jumăruțe, apoi se adaugă bucăți potrivite de cârnați crestați pe alocuri, care se urmăresc atent să nu se ardă, ci doar să se îmbujoreze. În grăsimea din tigaie vom aduce ceapa cu tot cu frunze, totul tăiat mărunt, solzișori, și se călește până se înmoaie bine-bine și își pierde „identitatea”, primind gustul dulce de la cârnați și de la slănină. Acum putem pune și bucățile din brânza de oaie, care se va rumeni frumos.
„În acest timp nu stăm, ci batem ouăle într-un castron, cu vreo trei-patru linguri de lapte punem în ele piperul măcinat și dăm drumul peste jumerele, ceapa, cârnații și brânza din tigaie și înclinăm tigaia în așa fel încât ouăle bătute să pătrundă peste tot, ba, le mai împingem și cu o lingură”, spune Ion Marin Almăjan.
Bunătatea aceasta cheamă neapărat alături o mămăligă și murături din butoi sau ardei iute din borcanul pus în cămară toamna trecută. Ș-apoi, la o astfel de masă, nu mai poți nici să spui cum te cheamă, pentru că mâncarea are un gust cu totul deosebit. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)