Iaşi: O falsă angajare, motivul invocat de DNA în cazul reţinerilor de la Spitalul Socola

0

Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Socola, Lucian Burlea, este acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași de abuz în serviciu și fals intelectual, iar fostul său cumnat, Sebastian Popa, fostul Șef Serviciu Achiziții al unității medicale, de abuz în serviciu, trafic de influență, fals.

Procurorii anticorupție îl acuză pe managerul Spitalului Socola, Lucian Ștefan Burlea, de fals în serviciu și fals intelectual, iar pe fostul șef Serviciu Achiziții în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola, Iulian Sebastian Popa, de abuz în serviciu, trafic de influență, fals intelectual, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Cei doi au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore și au fost duși în arestul Poliției.

În aceleași dosar, procurorii anticoruptie au dispus controlul judiciar pe o durată de 60 zile, față de Alina Deaconița, care este acuzată de cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, Adriana Medvichi, jurist în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași, care este acuzată de abuz în serviciu, Gabriela Manuela Enescu, acuzată de fals intelectual.

Cu toții sunt acuzați că au trucat un concurs de angajare, candidatul nefiind în țară în momentul susținerii examenului de ocupare a postului.

În perioada 29 — 30 aprilie 2014, managerul Spitalului Socola, Ștefan-Lucian Burlea, împreună cu Iulian Sebastian Popa și Adriana Medvichi, în calitate de președinte, respectiv, membri ai comisiei, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu privind organizarea și desfășurarea unui concurs în vederea ocupării unui post de referent în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola. Prin aceasta s-a produs o vătămare a intereselor legitime ale unității medicale, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru persoana admisă, care nici măcar nu a participat efectiv la concursul organizat în vederea ocupării postului, fiind plecată în străinătate. În continuare, comisia de examinare a semnat un proces verbal si mai multe anexe, prin care se atesta, în fals, faptul că persoana înscrisă la concurs a fost declarată ‘admis’, inclusiv la proba interviului care s-a susținut în fața membrilor comisiei de examinare. Ulterior, inculpatul Burlea Ștefan-Lucian a semnat contractul individual de muncă, încheiat între unitatea spitalicească și persoana câștigătoare a concursului”, se menționează în documentul de presă al DNA.

Anterior organizării concursului, Iulian Sebastian Popa a pretins și a primit de la Alina-Gabriela Deaconița, soția candidatului declarat „admis”, suma de 8.000 de lei, exclusiv pentru un alt funcționar cu putere de decizie din cadrul comisiei de examinare, fără a reține o parte din bani pentru sine, promițând că va rezolva tot ce era necesar privind angajarea soțului cumpărătoarei de influență.

„După sesizarea organelor judiciare și după efectuarea unor activități procedurale la sediul Spitalului de Psihiatrie Socola Iași, inculpatul Popa Iulian Sebastian a returnat suma de bani respectivă. În același context, inculpata Deaconița Alina-Gabriela a întocmit și depus în fals cererea de participare la concurs a soțului său, plecat în străinătate. Totodată, ea a întocmit în fals și lucrarea de concurs a soțului său, la instigarea lui Popa, care a depus documentul respectiv în cadrul probei scrise”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Potrivit aceluiași document, în luna mai 2014, pentru a acoperi lipsa de la locul de muncă a persoanei câștigătoare a concursului, Ștefan Lucian Burlea a dispus, printr-o decizie nedatată, suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de patru luni, începând cu data de 12 mai 2014, obținându-se astfel, un folos necuvenit pentru persoana respectivă, constând în durata angajării ce constituie vechime în muncă și, respectiv, un folos patrimonial reprezentat de contravaloarea bonurilor de masă cuvenite, ca urmare a faptului că acesta a rămas în continuare angajat al unității spitalicești.

Cererea de concediu fără plată a fost întocmită de către Alina-Gabriela Deaconița, în numele soțului său, la instigarea lui Iulian Sebastian Popa, acesta din urmă fiind și cel care a depus documentul respectiv la Serviciul Resurse Umane. Popa a întocmit ordine de serviciu prin care atesta că persoana respectivă fusese trimisă, în interes de serviciu, la o secție externă a spitalului.

În luna septembrie 2014, în condițiile în care, era cunoscut faptul că se declanșase o anchetă penală legată de organizarea acestui concurs și pentru a nu crea suspiciuni față de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, managerul Spitalului Socola Ștefan Lucian Burlea a dispus cercetarea disciplinară a angajatului său, soțul inculpatei Alina-Gabriela Deaconița, pe motiv că acesta din urmă nu s-a prezentat niciodată la serviciu, activitate urmată, ulterior, de desfacerea contractului de muncă.

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând ca Ștefan Lucian Burlea și Iulian Sebastian Popa să fie prezentați Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se mai spune în comunicatul remis presei de procurorii anticorupție. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.