George Becali a fost eliberat condiţionat din penitenciar

0

Omul de afaceri George Becali a fost eliberat condiționat din penitenciar, printr-o sentință dată vineri, 3 aprilie, de Tribunalul Constanța.

Sentința dată de instanța de judecată este definitivă.

Pronunțarea privind eliberarea condiționată a lui Becali a fost amânată pentru vineri după ce luni, 31 martie, instanța a judecat contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a admite cererea de eliberare a omului de afaceri.
Pe 6 martie, magistrații Judecătoriei Medgidia au decis eliberarea condiționată a lui George Becali, însă sentința a fost contestată de procurorii anticorupție.

Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul „Valiza”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.