Papa Francisc a cerut preoţilor să nu aibă „feţe acrite” şi să nu fie „plicticoşi”

0

Papa Francisc le-a reamintit preoților catolici că nu trebuie să aibă ‘fețe acrite’, să se lamenteze și ‘ceea ce este cel mai rău, să fie niște pastori plicticoși’, relatează EFE, citând din cuvintele rostite de Suveranul Pontif în omilia din Joia Mare, de la Bazilica Sfântul Petru din Roma.

Cu aceeași ocazie, el a vorbit despre ‘frumusețea’ oboselii provocate de slujirea credincioșilor, o ‘oboseală bună, plină de roade și bucurie’, și a subliniat că această osteneală nu le dă prelaților dreptul de afișa ‘o față acrită’.

Totodată, el a reiterat ideea că un preot trebuie să aibă ‘miros de oaie’ și ‘zâmbet de tată’, ‘fără nicio legătură cu cei care miros a parfum scump și te privesc de la distanță, de sus în jos’.

Tonul acestei predici — în mod tradițional una dintre cele mai importante din întregul an — a fost plin de blândețe și căldură, relatează AFP, reamintind că Papa Francisc a mărturisit că înțelege ‘oboseala’ slujitorilor Domnului în mesajul pe care l-a adresat celor 415.000 de preoți catolici din întreaga lume.

‘Atâtea emoții obosesc inima pastorului. Pentru noi, preoții, evenimentele din viața oamenilor nu sunt un buletin de știri’, a spus el, adăugând că se gândește adesea și se roagă pentru preoții apăsați de povara misiunii lor.

În cursul serii de joi, în cadrul ritualurilor din Săptămâna Mare, Suveranul Pontif a participat la o ceremonie de ‘spălare a picioarelor, care evocă gestul făcut de Iisus cu cei 12 discipoli ai săi. Pentru această ocazie a fost ales un grup de femei și bărbați care ispășesc pedepse privative de libertate într-o închisoare din apropiere de Roma, la Rebibbia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.