BC Timişoara a câştigat Cupa României la baschet masculin, după prelungiri

0

BC Timișoara a câștigat Cupa României la baschet masculin, vineri, în Sala Trivale din Pitești, după ce a învins-o în finală pe BC Mureș, cu scorul de 78-73 (16-18, 11-21, 14-14, 21-9, 16-11), după prelungiri.

BC Timișoara a mai jucat finala competiției în 2007, 2008, 2010 și 2012, câștigând Cupa prima oară acum cinci ani, 92-83 cu Gaz Metan Mediaș.

Pentru BC Mureș finala Cupei României a fost cea mai bună performanță a sa din competiție, după ce în sezonul 2010-2011 a ocupat locul 3.

Mureșenii, vicecampionii naționali, au început mai bine meciul și la finalul primului sfert aveau un avans de două puncte. După 20 de minute, avansul echipei din Tg, Mureș crescuse la 12 puncte (39-27), ecart pe care l-a menținut și înaintea ultimelor zece minute regulamentare. Cu 43 de secunde rămase până la final mureșenii conduceau cu 62-60, după un coș reușit de Dykes, dar Bogdan Popescu a transformat două libere când mai erau 25 de secunde, Adamovic ratând ultima aruncare, ce ar fi putut aduce trofeul formației sale.

În prelungiri, scorul era de 70-70 cu un minut și 48 de secunde rămase din repriza suplimentară, dar bănățenii au reușit să se desprindă la 74-70, după liberele transformate de Pesic și Pilcevic, Adamovic a marcat o aruncare de trei puncte (74-73), dar echipa de pe Bega a dominat ultimele momente de joc, Popescu reușind o aruncare liberă și încă una de două puncte, iar Pilcevic a mai fructificat o liberă, scorul final fiind de 78-73.

Bogdan Popescu a fost MVP-ul finalei, cu 19 puncte, 17 recuperări și 1 pasă decisivă pentru echipa antrenată de Dragan Petricevic. La BC Timișoara au mai jucat Zlatko Jovanovic 9 p, 3 rec, 1 pd, Radenko Pilcevic 13 p, 2 rec, 9 pd, Milos Pesic 13 p, 5 rec, Kelvin Lewis 3 p, 3 rec, 1 pd, Dalibor Persic 7 p, 4 rec, 1 pd, Vladimir Tica 12 p, 6 rec, 1 pd, George Toth 2 p, 1 rec.

Pentru BC Mureș au evoluat: Ousmane Barro 8 p, 5 rec, 1 pd, Kyndall Dykes 17 p, 4 rec, 2 pase decisive, Filip Adamovic 13 p, 3 rec, 4 pd, Vaidotas Peciukas 10 p, 4 rec, Ivan Ivanovic 12 p, 5 rec, 1 pd, Laszlo Lazar 7 p, 5 rec, Goran Gajovic 6 p, 4 rec, 3 pd, Adrian Tudor.

Gazda turneului Final Four, BCMU Pitești, a ocupat locul al treilea, după ce a dispus în finala mică de CSU Atlassib, cu 81-66 (17-13, 17-20, 25-17, 22-16).

Stevan Milosevic s-a evidențiat de la piteșteni, cu 19 puncte, 10 recuperări și 2 pase decisive. Au mai jucat Ronald Lovell Ross jr 7 p, 2 rec, 2 pd, Marko Sutalo 9 p, 3 rec, 2 pd, Iulian Orbeanu 8 p, 3 rec, 1 pd, Cezar Stănescu 1 pd, Nemanja Maric 13 p, 6 rec, 6 pd, Mirko Kovac 4 p,Iuri Fraseniuc 8 p, 2 rec, Dalibor Djapa 4 p, 6 rec, 1 pd, A. Neguț 9 p, 3 rec, 1 pd.

Leroy Hurd a fost MVP-ul sibienilor, cu 17 p, 12 rec, 3 pd. Au mai jucat Octavian Popa Calotă 6 p, 2 rec, 1 pd, Milos Bojovic 12 p, 4 rec, 5 pd, Gediminas Zyle 5 p, 1 rec, 1 pd, Christopher Wayne Lee 14 p, 9 rec, 1 pd, Matija Ceskovic, N. Pascu 2 p, 1 pd, Slobodan Popovic 10 p, 6 rec, 2 pd. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.