Din reţetele Stejarilor – prăjitură de mălai, chisăliţă, umplutură şi pâine făcută în casă

0

Nimic nu se compară cu gustul mâncării pregătite în cuptor de cărămidă la foc de lemne după rețete vechi și cu ingrediente naturale care se găsesc în cămara oricărei gospodine de la țară.

Cunoscând-o pe Elena Motorga, în vârstă de 67 de ani, profesor de Istorie pensionar din comuna Stejari și autorul monografiei localității sale natale, gospodină aprigă, ce păstrează moștenirea de familie prin preparate culinare învățate de la înaintașele sale și pe care, cu mare bucurie, vrea să le transmită tuturor celor care îi trec pragul casei, înveți să apreciezi o mâncare simplă și naturală într-o lume în care foarte puține produse alimentare mai sunt sănătoase.

„Carnea și pâinea erau pentru cei bogați, pe vremuri”, își amintește Elena Motorga, rememorând anii copilăriei alături de mama și bunica sa, persoanele care au format-o ca om.

„Poporul de rând le consuma numai cu prilejul sărbătorilor, iar cei săraci, destul de rar. De-a lungul anilor am cules de la sătenii și mai ales de la bătrânii din Stejari rețete țărănești sau rețete culinare cu povestiri. De exemplu, nea Victor Tănase, născut în 1925, ne-a povestit că înainte să plece la munca câmpului, la săpat mai ales, primăvara, ‘mâncam lobode cu turte și săpam de ne găseau dracii!’ Turta sau mălaiul erau de neînlocuit, fie că era post, fie că mâncam de dulce. Grâu nu avea toată lumea ca să facă pâine. Iarna, femeile gospodine făceau un meniu în funcție de ce aveau pe acasă: varză călită cu jumări, ciulama de oase de porc, ciorbă de oase de porc afumate (așa se păstrau mai bine și mai mult timp), acrită cu zeamă de varză. Uleiul se folosea cu economie, se mânca untura de porc. Primăvara și vara nu se prea vorbea de carne. Laptele, ouăle și brânza erau la putere. Iarna mâncam de două ori pe zi, iar vara de trei ori, fiind ziua mai mare și mult mai mult de muncă. Meniurile pentru zilele de post când mergeam la muncă în sat erau alcătuite din legume crude sau gătite, legume uscate. Mai mâncam prăjitură de mălai, ciorbă de lobodă cu găluște de prăjeală, zăbic, chisăliță, murături prăjite și salate, varză acră cu boia pe ea și cu ulei, papară”, povestește Elena Motorga.

Despre unul dintre felurile de mâncare preferate pe care l-a preparat de multe ori de-a lungul anilor, prăjitura de mălai, ea spune, cu regret, că nu a mai reușit să simtă gustul din copilărie, atunci când mama și bunica sa o făceau.

„Trebuie să știi tehnica, degeaba știi rețeta! Îmi amintesc cum mama m-a pus să i-o fac și am avut atâtea emoții. Am lăsat ceapa să se înmoaie mai bine, am lăsat păsatul mai mult pe foc, să se coacă bine, ouă am pus atâtea câte am crezut, mărar n-am mai pus deloc, am pus pătrunjel la final, ceva mai mult. Jumări n-am pus multe, nu atâtea câte aș fi vrut, dar am pus mai multă untură. Este grozav de bună! Cu mălaiul din ziua de azi nu mai iese așa de bună, din păcate”, spune fosta profesoară.

Se mai făcea de către unele femei prăjitura „păsat mare”: un fel de mămăligă din boabe de porumb sfărâmate la râșniță. „Se puneau la fiert și în păsatul ăsta se adăugau ouă multe bătute și, când era gata cu fiertul, se adăuga zahărul și diverse arome. Femeile care nu aveau zahăr puneau jumări în ea și o consumau pe post de mâncare de Paște”, spune pensionara.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.