Enigma tăbliţelor cu semne pictografice de la Tărtăria

0

Cele trei tăblițe de lut cu semne pictografice vechi de peste șapte milenii, conform unor specialiști, descoperite în 1961 într-o așezare preistorică, la Tărtăria, în județul Alba, despre care unii specialiști, mai ales străini, susțin că ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridică, la peste o jumătate de secol de la găsirea lor, numeroase semne de întrebare și controverse.

Cert este că Tărtăria a intrat definitiv în istoria arheologiei mondiale prin descoperirea celor trei artefacte, cu consecințe pentru întreaga preistorie europeană.

Dacă unii istorici, străini cu deosebire, fascinați de enigma tăblițelor de la Tărtăria, sunt de părere că începuturile scrierii trebuie căutate în spațiul danubian, anulând astfel varianta că ‘civilizația începe de la Sumer’, există și alții care nu au crezut în autenticitatea celor trei plăcuțe, intrigați atât de modul în care a fost făcută descoperirea, dar și de faptul că Nicolae Vlassa, cel care coordona săpăturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta.

Încă de la descoperirea lor, au existat istorici care s-au îndoit că plăcuțele ar aparține epocii, dar și contextului în care au fost găsite. S-a speculat inclusiv în jurul faptului că arheologul Vlassa nu s-ar fi aflat la momentul descoperirii plăcuțelor în locul în care acestea au fost găsite.

Istoricul albaiulian Horia Ciugudean, care, în 1989, a participat la săpături de control la Tărtăria, susține că Vlassa, pe care l-a cunoscut personal ca student, era un om de o mare erudiție, extrem de bine cotat între specialiștii români, care nu ar fi avut de ce să recurgă la ceea ce speculează unii sau alții. La rândul său, directorul general al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, susține că cercetările făcute în ultimii ani la Tărtăria par să confirme descoperirea lui Nicolae Vlassa.

‘Pentru spațiul european, la ora actuală vorbim, într-adevăr, de cele mai vechi încercări de dezvoltare a unui sistem de scriere. Este cel mai corect să spunem astfel, pentru că, dacă ar fi fost mai mult — s-a săpat, totuși, destul de mult în Transilvania — s-ar mai fi găsit, hai să spunem, nu mii, dar măcar câteva zeci sau sute (tăblițe asemănătoare — n.r.). Faptul că sunt atât de puține indică tocmai că era un sistem care de-abia începea să se înfiripe și el nu a ajuns până la a se articula un sistem de scriere. Din acest punct de vedere, să spunem, sunt undeva la mijloc, între cei sceptici și pesimiști și între cei prea optimiști, poate, care vorbesc de o scriere propriu-zisă, ajunsă la maturitate’, a declarat  Horia Ciugudean, unul din cei mai avizați specialiști în ceea ce privește plăcuțele de la Tărtăria.

El a precizat că și nivelul civilizației agrare din acest spațiu era mult mai avansat decât al celei care se găsea spre nordul Europei, unde o parte a populației era încă în sistemul de culegător-vânător, deci nu existau sate înfloritoare.

‘Pentru Europa, ele (tăblițele cu semne pictografice — n.r.) sunt o premieră, sunt categoric o descoperire cu semnificații speciale și plasarea lor într-un context corect se va face pe măsură ce informațiile se vor acumula. Oricum, însă, faptul că asemenea semne simbolice, asemenea pictograme apar și pe vasele civilizației în care au fost descoperite e o dovadă că nu avem de a face cu un accident, e un proces care începuse să evolueze’, a afirmat arheologul albaiulian.

Plăcuțele au fost găsite în stațiunea preistorică de la Tărtăria, localizată în fața Haltei CFR, loc denumit de localnici ‘Gura Luncii’. Primele mențiuni în literatura arheologică despre situl de la Tărtăria au fost făcute de Marton Roska, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanța sitului, Constantin Daicoviciu va include cercetarea sistematică a stațiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj. Conducerea săpăturilor a fost încredințată cercetătorului Kurt Horedt, care a efectuat aici două campanii de săpături, în august 1942 și septembrie 1943. Săpăturile au fost reluate după mai bine de două decenii, de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Horedt. Vlassa s-a dovedit mai mult decât inspirat în alegerea locului săpăturii sale, deoarece avea să descopere aici celebrele plăcuțe de lut, cu semne pictografice, interpretate de arheologul clujean drept dovezi ale unor legături cu scrierea proto-Sumeriană, a arătat Ciugudean.

Mult timp s-a crezut că tăblițele sunt mai vechi cu un mileniu decât cele descoperite la Uruk și Djemet Noar, componente ale scrierii sumeriene.

Horia Ciugudean a menționat că săpăturile lui Nicolae Vlassa au fost destul de limitate, ținând cont că, în anii 60, posibilitățile de investigație erau mult mai restrânse decât în prezent.

‘Dar a dus la descoperirea, în cadrul unei gropi, probabil cu destinație rituală, a mai multor piese cu semnificație cultică, între care și idoli din lut și alabastru, și a celor trei tăblițe, a căror semnificație specială Vlassa nu a intuit-o în prima fază, pentru că materialul nu era curățat și spălat pe șantier. Acest lucru s-a întâmplat abia la Cluj, moment în care Vlassa a intuit caracterul excepțional al acestor piese și a încercat să găsească asemănările cu o serie de descoperiri din zona Orientului Mijlociu, din zona Mesopotamiei, fapt care, evident, a stârnit o aprigă dispută științifică în lumea românească a arheologiei, dar o dispută care nu s-a încheiat atunci și care, în anumite privințe, continuă până astăzi’, a declarat Ciugudean.

Potrivit lui Horia Ciugudean, caracterul senzațional al acestei descoperiri a fost, în prima fază, determinat nu atât de faptul că tăblițele purtau urmele unei scrieri primitive, cât de faptul că ele erau considerate dovada unor legături directe cu lumea Orientului.

‘Nu trebuie să uităm că, la data respectivă, metoda Carbon14, metodă de datare absolută, era de-abia la începuturi (…) și de aceea această paralelă pe care Vlassa a făcut-o a permis să se construiască o întreagă teorie despre contemporaneitatea civilizațiilor din momentul respectiv din Transilvania și cele din zona mesopotamiană. Când, la o distanță de câteva decenii, s-au făcut datări cu Carbon14 pe un fragment de craniu provenit din această groapă de la Tărtăria, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ele au indicat o vârstă mult mai mare, deci o vechime mai mare a descoperirilor din Transilvania față de cele din Orient, respectiv în jurul anului 5.000 î.Hr. Asta ar însemna cam șapte milenii în total, vechimea lor’, a spus Horia Ciugudean.

În ceea ce privește speculația unora care spun că plăcuțele nu au putut fi ele însele supuse examinării cu radiocarbon deoarece Vlassa le-a ars în cuptor, după ce le-a dus la Cluj-Napoca, arheologul albaiulian a precizat că acestea nu puteau fi examinate cu Carbon14 pentru că sunt din lut, din material anorganic, ce nu permite, spre deosebire de materialele organice, o asemenea datare.

‘Participând, ca student, la practică în laboratorul de restaurare din Cluj, știu care erau metodele utilizate aici. În general, toate obiectele de ceramică ce erau considerate mai fragile erau impregnate cu o emulsie subțire de lac într-un cuptor, la o anumită temperatură, dar acest fapt nu modifică nici autenticitatea, ci, eventual, doar puțin aspectul acestor piese. Dar a fost o altă chestiune care a dus la speculații și a permis unor răuvoitori să afirme că Vlassa chiar ar fi falsificat aceste tăblițe, ceea ce nu este cazul’, a declarat Horia Ciugudean.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.