Horoscopul zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2015

BERBEC – Iubirea are nevoie uneori si de mici linguseli amagitoare, pentru ca si ele fac parte din recuzita seductiei, totul e sa nu devina o practica obisnuita. Cel drag isi doreste sa mai auda uneori si povesti frumoase, idilice, planuri imposibile de viitor, promisiuni pompoase, chiar daca sunt simple iluzii, dar asa e iubirea: ca din basme! Chiar daca cel drag nu crede in ele, i le poti sopti cu un ton senzual si tandru pentru a-i rasfata astfel urechile si inima. Totusi, ai grija cum spui toate acestea, ca sa nu fie chiar minciuni sfruntate, pentru ca altfel ori tu ori el veti pica intr-o mare capcana si, cand va iesi la lumina adevarul, s-ar putea ca balonul de sapun sa se sparga iar dezamagirea, oh, va fi mare!

TAUR – Refrenul acestei zile e: n-am timp, de parca ai intrat in panica impins de la spate de niste termene limita carora nu mai stii cum sa le faci fata. Daca ai mai scoate de pe agenda ta de lucru unele lucruri de care nu e obligatoriu sa te ocupi chiar azi, ai descoperi ca faci rost dintr-o data de cateva ore numai bune pentru a fi folosite in directia care te apasa. Incepe sa mai lasi si pe altadata si sa mai spui si nu la unele cerinte, pentru ca nu le poti duce pe toate pe umeri. Om esti si tu, ai si tu limitele tale, dar mai ales ai viata ta personala care nu trebuie sacrificata doar pentru ca altul iti da ordine de genul: am nevoie acum!

GEMENI – Azi se confirma cel mai bine proverbul: prietenul la nevoie se cunoaste! Cineva iti arata o cale care merita valorificata din plin, cu incredere, dar cum nu ai inca toate informatiile, te lasi un pic dus de val, ca sa vezi totusi incotro duce acest nou sens. Lasa-te ghidat de el, pentru ca are o idee buna ce va duce intr-o directie benefica tie. E un sfat avizat, un ajutor binevenit, o solutie salvatoare pentru tine, ca atare trebuie s-o accepti cu inima si cu mintea deschise, fiind exact raspunsul pe care-l asteptai pentru clarificarea anumitor aspecte din viata ta. Fii recunoscator pentru portita deschisa!

RAC – Tu, care esti intotdeauna impaciuitor, amabil, atent la ceea ce spui, esti dintr-o data atacat de cineva care nu este de acord cu tine. Cineva e deranjat, cu sau fara motiv, de o vorba de-a ta, pe care nici nu ai intentionat-o a fi dura, iar reactia sa e de-a dreptul surprinzatoare. Ori o face pe suparatul si nu mai vrea sa-ti vorbeasca, ori riposteaza si mai agresiv, cu un atac dur la persoana ta. Fii deci pregatit sa dai explicatii pentru gestul tau care a fost gresit interpretat de o persoana in toane rele. Nu meriti criticile severe indreptate spre tine.

LEU – Cand primesti de la cei din jur atatea semne de apreciere la adresa ta, capeti mai mult curaj de a duce mai departe ce ai inceput. Practic, primesti exact energia si motivatia de a termina un proiect care a evoluat foarte bine iar de dragul celor care au aratat ca au incredere in tine, iti aduni si ultimele forte pentru a pune punctul final. Ai cu ce te lauda, lasa modestia la o parte si arata-le tuturor ce a iesit din mainile tale si de ce ai fost capabil. Nu a fost un succes facil, ai muncit mult ca sa ajungi aici, iar rezultatul merita expus lumii. Vei primi felicitari: le meriti!

FECIOARA – Esti foarte econom astazi, de parca te-ar fi coplesit o serie de griji materiale pentru ca nu te afli pe cel mai sigur nivel din acest punct de vedere. Esti mult mai preocupat de consumuri, de cheltuieli, de preturi, si faci in asa fel incat sa le tii pe toate perfect sub control ca sa nu dezechilibrezi bugetul. Unii chiar vor spune ca ai devenit cam zgarcit, ca exagerezi cu economia, dar numai tu iti cunosti interesele si puterile materiale pentru a te comporta asa! E mai bine sa fii prudent si cumpatat in cheltuieli intr-un moment critic decat sa arunci cu banii pe fereastra si sa regreti mai tarziu.

BALANTA – Vezi doar lucruri bune in jurul tau si aceasta se va dovedi a fi exact sursa ta de energie pentru a ajunge la un scop foarte inalt. Lasi deoparte modestia, nesiguranta, teama de esec sau pesimismul si le inlocuiesti cu resurse pozitive perfecte pentru situatia in care esti implicat. Ai la indemana tot ce-ti trebuie pentru o reusita de proportii pe care o poti numi apogeul unor eforturi sau implinirea unui vis. Esti atat de entuziasmat de ceea ce iese din mainile tale, incat spui deja tuturor ca ai ajuns acolo unde visai, ca e maximum la care puteai spera vreodata. Felicitari, pastreaza acest tonus pentru viitoarele succese!

SCORPION – Ai grija cu cine iti petreci ziua, pentru ca tu esti intr-o pasa excelenta iar compania nepotrivita ti-ar putea taia si tie tot cheful de a face ceva interesant. Nu sta acasa, nu sta singur, dar nici nu atrage alaturi de tine oameni care au ceva pe suflet, pentru ca esti mai impresionabil si vei lasa orice activitate care ti s-ar potrivi mai bine doar pentru a-i tine companie la greu. Unii te vor acapara cu problemele lor personale, cu care chiar nu ai nicio legatura, dar parca nu poti ramane indiferent la lacrimile lor si incerci sa le fii alaturi cu ce poti. Prezenta ta le face bine!

SAGETATOR – Daca vrei sa ai o zi de succes, incearca sa faci echipa cu persoane mai mature, cu mai multa experienta, de la care ai si tu inca foarte multe de invatat. Stai mai mult in compania celor in varsta, a fratilor mai mari, a parintilor, a prietenilor dintr-o generatie superioara celei din care faci parte, pentru ca sfaturile lor se vor dovedi a fi extrem de utile. Cere-le parerea, pentru ca ei vad lucrurile cu totul altfel decat tine, de la nivelul experientei lor bogate de viata si se arata dispusi sa ti-o impartaseasca si tie, cu drag.

CAPRICORN – Atitudinea optimista pe care o abordezi se va dovedi a fi cea mai buna alegere, ca atare uita de spiritul tau critic caracteristic si incepe sa vezi lucrurile intr-o lumina favorabila. Spune da la tot ce ti se ofera, nu fugi nici de provocare, nici de noutate, pentru ca nici nu stii de unde sare iepurele! Cele mai bune lucruri vin din directii complet nebanuite si, daca tu le refuzi din start printr-o atitudine inchisa si suspicioasa, practic lasi sansele sa treaca pe langa tine. Trebuie sa fii pe faza, pentru ca se iveste ceva atat de bun la care e nevoie sa spui foarte repede: accept!

VARSATOR – Treci printr-un moment inspirat in care visele tale se indreapta spre o perioada mult mai indepartata a vietii tale de familie. Daca ai copii, te gandesti mai mult la viitorul lor, la ce scoala ai vrea sa urmeze, poate chiar si la ce meserie ti-ar placea sa aiba. Daca nu ai copii, inca, visezi la clipa cand iti vei petrece sarbatorile in compania lor, si speri sa nu mai dureze mult pana acolo! Visele tale au mari sanse sa se materializeze, pentru ca sunt planuri pe care ti le programezi mental cu incredere. Asa e pentru tine viata de familie ideala: asa cum o vezi acum cu ochii mintii!

PESTI – Starea ta emotionala nu e deloc la inaltime, se vede ca ai ceva greu pe suflet si nu gasesti cuvintele potrivite pentru a impartasi si altora ce e cu tine. E o povara greu de suportat, dar e nevoie de un efort de vointa din partea ta ori sa-ti rezolvi problema, ori sa o recunosti in fata celor din jur. Nu inseamna ca altul iti poate rezolva tie situatia incurcata, dar te va ajuta enorm si simpla prezenta a celor care inteleg prin ce treci. Poti primi de la ei ceva mai multa energie pentru a merge mai departe, fara sa aluneci spre o zona periculoasa pentru psihic.

loading...
Citește și

Comentariile sunt închise