Iaşi: Mii de credincioşi au asistat la slujba Învierii de la Catedrala Mitropolitană

0

Câteva mii de persoane au asistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la slujba Învierii oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași de un sobor de preoți condus de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan.

Ceremonia a fost oficiată de pe un podium special amenajat în fața Catedralei.

Lumina de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim, ajunsă sâmbătă și la Iași, a fost împărțită enoriașilor de către mitropolitul Teofan cu urarea „Hristos a Înviat!”.

Ulterior, a fost oficiată Sfânta Liturghie, la finalul căreia mitropolitul Teofan a binecuvântat bucatele aduse de credincioși.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă seara, în jurul orei 20,00, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.

Lumina de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și a fost dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iași, Suceava, Sibiu, Cluj Napoca, Baia Mare, Satu Mare și Timișoara pentru comunitățile de credincioși ortodocși din aceste regiuni ale țării. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.