România, sursă majoră de medici stomatologi pentru Franţa

0

Peste o treime din noii dentiști care își exercitau meseria în Franța în 2014 au fost formați în străinătate, în special în România, Spania și Portugalia, cifră în creștere față de 2013, a constatat recent Ordinul național al chirurgilor-dentiști din Franța, potrivit publicației franceze Le Figaro.

Dintre cei 1466 chirurgi-stomatologi care s-au înscris pentru prima oară în evidențele Ordinului în Franța în 2014, 510 practicieni au obținut o diplomă în domeniu în afara țării. Adică 34,7% dintre ei, precizează Ordinul într-un articol publicat pe site-ul său internet, amintind că procentul era de doar 27,9 % în 2013.

Mare majoritate dintre ei (477) și-au obținut diploma în țări din Uniunea Europeană, în special în România, Spania și Portugalia. Ordinul înregistrează astfel ‘218 diplome românești (față de 205 în 2013), 132 spaniole (96 în 2013) și 74 portugheze (față de 56 în 2013)’.

Originea diplomelor nu corespunde în mod obligatoriu naționalității deținătorilor lor, 202 practicieni români, 102 spanioli și 77 portughezi fiind înscriși pentru prima oară în Ordin în 2014. Cifrele indică o creștere majoră în ultimii patru ani, numărul practicienilor români sosiți în Franța, de exemplu, triplându-se față de anul 2010, când nu erau înscriși decât 57. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.