Bănicioiu: Dacă nu facem ceva în 2015, în 2-3 ani în România nu o să mai avem medici specialişti

1

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, consideră că în 2-3 ani România nu va mai avea medici specialiști dacă în 2015 nu vor fi adoptate o serie măsuri pentru stimularea financiară a personalului medical.

„Suntem în situația în care ne-au plecat medicii: rânduri, rânduri mari. E foarte greu să-i ții în România în condiții de concurență cu țările puternice din Europa, pentru că suntem practic aceeași piață, dar cu salarizări diferite și ofertele curg lanț. Pentru România care a făcut niște greșeli și de salarizare și de politică a cadrelor — blocare de posturi, închidere de spitale—, s-a ajuns în situația în care, dacă nu facem ceva în 2015, în 2-3 ani în România nu o să mai ai medic specialist”, a afirmat Bănicioiu, marți seară, la postul B1 TV.

El a precizat că susține proiectul de lege din Parlament care se referă la impozitarea „contribuției” pacienților pentru motivarea personalului medical.

„Normal că susțin acest proiect de lege. L-am discutat cu foarte mulți colegi din Parlament. Cred că va întruni o largă majoritate. Sunt convins că va trece foarte ușor de Senat și unde, pentru că au trecut sărbătorile pascale, va fi dezbătut cu celeritate. Apoi la Camera Deputaților îmi doresc să fie nu neapărat o dezbatere rapidă, ci una consistentă, pentru că sunt unele chestiuni care nu sunt încă stabilite și trebuie să își aducă fiecare contribuția”, a spus ministrul Sănătății.

Potrivit acestuia, tarifele personalului medical vor fi stabilite de o comisie la nivelul Ministerului Sănătății, prin norme care să fie modificate anual sau la doi ani.

„Până acum s-a ajuns la acele mercuriale foarte populare, pentru că nici nu au fost reguli, nici salarizarea nu a fost pe măsură, nici oamenii nu au avut niște lucruri foarte clar impuse și atunci s-au creat niște derapaje foarte grave. (…) E valabil pentru tot personalul. Nu toată lumea va trebui să plătească aceste tarife, în timpul programului, probabil, până la ora 14,00, toate consultațiile rămân ca și până acum gratuite”, a adăugat Bănicioiu.

El a explicat că proiectul de lege, care a fost susținut și de foștii miniștri Mircea Beuran și Eugen Nicolăescu, presupune, de asemenea, introducerea unui sistem de programări.

„Dar, dacă vrei să optezi pentru un anume specialist, poți să plătești o taxă. (…) Din punctul meu de vedere, crești calitatea, concurență între stat și privat, motivezi și medicul și crești calitatea actului medical. (…) Și numele mari operează și acum la privat și plătești. Dacă legea va funcționa, ținem și medicii pe loc, revin cei plecați pentru că veniturile vor deveni competitive cu ceea ce e afară și atunci ai alternativă în România”, a spus Bănicioiu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Dany spune

    Ce bine ar fi sa avem criza de parlamentari nu de medici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.