Pagubă de aproape 400 milioane lei în urma modernizării „Transalpina”

În plus, deși nu a avut avizul Ministerului Economiei și Finanțelor, HG nr. 1.141/2008 a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor de la acea dată, de către secretarul de stat Septimiu Buzașu — pentru care nu a fost emis niciun act administrativ având ca obiect preluarea atribuțiilor — și de către fostul ministru al Economiei și Finanțelor Varujan Vosganian.

De asemenea, deși proiectul HG nr. 1.141/2008 a fost aprobat în ședința de Guvern din data de 18 septembrie 2008, fără a fi avizat, în prealabil, de către Ministerul Economiei și Finanțelor, ministrul de atunci, Varujan Vosganian, a semnat nota de fundamentare aferentă acestui act normativ, fără ca proiectul să fie supus analizării de către direcțiile de specialitate din cadrul ministerului, întrucât Ministerul Transporturilor, în calitate de minister inițiator, nu a transmis proiectul hotărârii de guvern ministerului avizator, în niciuna dintre etapele procedurale anterioare adoptării.

„Prin semnarea de către ministrul Economiei și Finanțelor, domnul Varujan Vosganian, a Notei de fundamentare aferentă proiectului H.G nr. 1.141/2008, fără ca, în prealabil, proiectul hotărârii de Guvern să fi fost supus analizării direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, au fost încălcate dispozițiile legale și normele interne referitoare la avizarea proiectelor de acte normative”, precizează corpul de control al premierului.

Același raport subliniază că sursele de finanțare a modernizării „Transalpina” au fost completate prin adoptarea HG nr. 1.423/2008 privind modificarea HG nr. 1.141/2008, cu încălcarea procedurii legale, deoarece proiectul a fost înscris pe lista suplimentară a agendei de lucru a Guvernului la solicitarea secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor Bârna Tanczos fără ca pentru acesta să fie emis un act administrativ având ca obiect preluarea atribuțiilor ministrului Transporturilor.

Se afirmă și că Ministerul Transporturilor, în calitate de inițiator, nu a transmis proiectul hotărârii de guvern Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de avizator, în niciuna dintre etapele procedurale premergătoare adoptării.

Și pentru acest act normativ se indică faptul că a fost adoptat cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul avizării proiectelor de acte normative, întrucât proiectul hotărârii nu a fost supus analizării de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, înainte de adoptare.

Corpul de Control mai precizează că prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți modernizării „Transalpina” cu încălcarea dispozițiilor legale s-a produs o pagubă la bugetul de stat în sumă totală de 49.994.542,18 de lei.

„Având în vedere faptul că obiectivul de investiții „Modernizare DN 67C Bengești — Sebeș, km 0+000 — km 148+414′ constituie o investiție de interes public național, conform dispozițiilor din domeniul finanțelor publice, a fost impusă condiția aprobării documentației tehnico-economice de către Guvern. Astfel, pentru includerea în programele de investiții anuale ale Ministerului Transporturilor, anexe la buget, respectiv în scopul finanțării investiției de la bugetul de stat, era necesară promovarea și adoptarea unei hotărâri a guvernului având ca obiect aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Din datele și înscrisurile transmise Corpului de Control al prim-ministrului de către Ministerul Finanțelor Publice, Secretariatul General ai Guvernului și Ministerul Transporturilor, s-a constatat faptul că indicatorii tehnico-economici aferenți modernizării „Transalpina” au fost aprobați prin două hotărâri ale guvernului care au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în domeniul avizării proiectelor de acte normative”, se arată în raportul corpului de control.

Suma de 49.994.542,18 de lei achitată de CNADNR de la bugetul de stat reprezintă, potrivit raportului, o pagubă cauzată bugetului de stat întrucât a fost alocată Companiei în baza unor hotărâri de guvern adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale.

„Corpul de Control al primului-ministru, ca organ cu atribuții de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție, privind operațiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârșire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției”, se arată în concluziile raportului.

Documentul va fi transmis și la Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria prim-ministrului și Ministerul Transporturilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.