Președintele sau vicepreşedintele CJ Iaşi ar putea fi implicat în dosarul în care DNA face percheziţii

0

Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, sau vicepreședintele instituției Alin Aivănoaiei ar putea fi implicat în dosarul în care procurorii DNA efectuează percheziții la Consiliu, au declarat surse judiciare miercuri.

Potrivit surselor, ar putea fi implicați și fostul vicepreședinte Victor Chirilă și directorul executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga, iar faptele ar avea legătură cu acordarea unui contract prin procedura ‘cerere de ofertă’ adjudecat de SC Laser Co SRL Iași și semnat în 27 septembrie 2013, în valoare de 340.000 lei și care presupunea 16 repere. Obiectul contractului erau servicii de promovare a județului Iași.

Sursele au precizat că durata maximă de execuție era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

Aceleași surse susțin că suma s-ar fi achitat firmei iar procesul-verbal de recepție consemnează că este totul în regulă calitativ și cantitativ, deși în cele trei luni au fost predate doar 11 dintre cele 16 repere de promovare.

Sursele au subliniat că auditul intern al instituției a sesizat neregulile, subordonații aducându-i la cunoștință șefului CJ Iași, Cristian Adomniței, dar acesta ar fi fost nemulțumit de constatări și ar fi amenințat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoștința publicului și în presă.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții în 21 de locații situate în municipiul Iași, dintre care 19 la sediul unei instituții publice, privind fapte comise în perioada 2013-2015.

Perchezițiile DNA vizează Consiliul Județean Iași — la birourile unor directori ai Direcției Economice, Serviciul financiar contabil, Direcția Achiziții. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.