Veniturile din străinătate declarate în 2014 de persoanele cu averi mari au crescut de şapte ori faţă de 2013

0

Veniturile din străinătate obținute în 2013 și declarate în 2014, la nivelul grupului de persoane fizice cu averi mari (PFAM), au fost de peste șapte ori mai mari decât cele declarate în 2013, pentru anul 2012, crescând de la 18,27 milioane de lei la 144,27 milioane de lei (circa 32 de milioane de euro), se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală transmis, miercuri.

‘Această creștere survine în urma intensificării campaniei de asigurare a conformării fiscale la declararea veniturilor din străinătate, derulată de Direcția Verificări Fiscale. Campania constă în emiterea de notificări către persoanele care alcătuiesc grupul PFAM prin care le-au fost aduse la cunoștință obligațiile fiscale de declarare a acestor venituri, solicitarea de informații privind veniturile din străinătate și efectuarea de verificări extinse’, se arată în comunicatul citat.

Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari are în vedere, într-o primă fază, un grup de aproximativ 400 de persoane, atât din București cât și din restul țării.

Potrivit ANAF, în cadrul acestui program au fost declanșate 30 de verificări fiscale prealabile documentare, analizându-se informațiile solicitate terților (rulajele conturilor bancare, informații de la instituții care gestionează registre de evidență a imobilelor și bunurilor mobile — terenuri, clădiri, autovehicule, nave, aeronave — datele de la oficiile registrului comerțului, organe fiscale teritoriale, documente justificative și financiar-contabile ale companiilor deținute de persoanele verificate, informații de la autorități fiscale din străinătate etc.) în vederea identificării veniturilor obținute de persoanele verificate și a comparării acestora cu veniturile declarate.

‘Dintre cele 30 de verificări fiscale prealabile, în cazul a 11 persoane fizice pentru care s-a constatat existența unei diferențe semnificative între veniturile estimate pe baza situației fiscale personale determinate cu ocazia verificărilor și veniturile declarate ale acestora, au fost emise avize de verificare fiscală, persoanele în cauză fiind solicitate să furnizeze documente justificative (inclusiv declarația de patrimoniu și venituri) sau clarificări relevante la sediul Direcției Verificări Fiscale. Aceste verificări se află în curs de desfășurare’, se mai arată în comunicat.

ANAF menționează că verificarea situației fiscale a persoanelor fizice cu averi mari prezintă un grad sporit de dificultate și complexitate, din cauza profilului economic general al acestor persoane, caracterizat de nivelul afacerilor derulate de acestea, sumele semnificative de bani implicate, multitudinea de societăți comerciale, conturi bancare, proprietăți, achiziții, instrumente investiționale, interese financiare la nivel național și internațional, cheltuieli personale etc.

‘Selectarea celor 30 de persoane pentru verificări fiscale prealabile documentare a fost realizată pe baza analizelor de risc efectuate la nivelul direcției, asupra elementelor patrimoniale, fluxurilor de trezorerie și cheltuielilor personale ale persoanelor care alcătuiesc grupul țintă PFAM’, se subliniază în comunicat.

Instituția susține că strategia de risc pusă în aplicare nu se rezumă doar la acțiuni de control ci urmărește și creșterea conformării fiscale a segmentului contribuabililor persoane fizice cu averi mari. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.