Festivalul de la Cannes lansează o campanie împotriva selfi-urilor pe covorul roşu

1

Festivalul de la Cannes a decis să lanseze o campanie împotriva tradiționalelor selfie, pe care celebritățile și le fac pe covorul roșu, încurcând programul organizatorilor cu această practică „extrem de ridicolă și grotescă”, relatează joi EFE.

În acest fel tranșant s-a exprimat la Paris delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, la conferința de presă de prezentare a programului celei de la 68-a ediții a Festivalului de la Cannes, care se va desfășura în perioada 13 — 24 mai.

„Nu am interzis ‘selfi-urile’, nu avem această putere polițienească și nici nu vrem să fim coercitivi”, a spus Frémaux. El a precizat însă că va lansa „o minicampanie pentru a reduce această practică contemporană”.

O practică pe care a calificat-o „extrem de ridicolă și grotescă” și care încurcă programul stabilit de organizatori, pentru defilarea pe covorul roșu și urcarea scărilor care precedă proiectarea celui mai important film al serii.

Frémaux a deplâns faptul ca cei care defilează pe covorul roșu se opresc din doi în doi metri „pentru a-și face singuri poze”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Eugen spune

    Rar întîlnesti persoane mai narcisiste decât actorii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.