Noile versiuni Lodgy Stepway şi Dokker Stepway, disponibile, din aprilie, în reţeaua Dacia din România

0

Versiunile speciale Lodgy Stepway și Dokker Stepway pot fi comandate de clienți, începând din aprilie, în rețeaua Dacia din România.

Conform unui comunicat remis, miercuri, prețurile variază, în cazul modelului Dacia Lodgy Stepway, între 12.500 de euro și 15.200 de euro, iar în cazul Dokker Stepway între 13.320 de euro și 14.120 de euro.

Lodgy Stepway este disponibil cu motorizările pe benzină 1.2 TCe 115 CP și 1.6 MPI 85 CP. Aceste motoare sunt asociate cu o cutie de viteze mecanică cu 5 trepte.

Motorul TCe 115 CP afișează un consum de 5,9 litri/100 kilometri (ciclu mixt), ceea ce corespunde unui nivel al emisiilor de CO2 de 135 grame/kilometru. Motorul 1.6 MPI 85 CP consumă 7,0 litri/100 kilometri (ciclu mixt), ceea ce corespunde unor emisii de 161 grame/km3 de CO2.

Lodgy Stepway este disponibil, de asemenea, în varianta diesel, beneficiind de motorul 1.5 dCi în versiunile de 90 CP și 110 CP. Acest propulsor afișează unele din cele mai reduse consumuri din segment: respectiv 4,2 l/ 100 km (echivalent cu 109 grame de CO2) și 4,4 l /100 km (116 grame de CO2).

Oferta de motorizări a modelului Dokker Stepway cuprinde un propulsor pe benzină și două motoare diesel.

Oferta pe benzină este constituită din motorul TCe 115 CP, cu un consum de 5,8 litri/100 km în ciclu mixt, ceea ce corespunde unui nivel al emisiilor de CO2 de 135 grame/km.

În varianta diesel, Dokker Stepway este echipat cu motorul 1.5 dCi în versiunile de putere de 75 CP și 90 CP, motor care se dovedește deosebit de economic, cu un consum de 4,5 litri/100 km în ciclu mixt și emisii de CO2 de 118 grame/km.

În ceea ce privește prețurile, acestea variază între 12.500 de euro pentru Dacia Lodgy Stepway echipată cu motorul 1.6 MPI de 85 CP și 15.200 de euro pentru același model, echipat cu motorul 1,5 dCI de 110 CP.

În cazul modelului Dokker Stepway, tarifele variază între 13.320 de euro, pentru motorizarea 1.2 TCe 115 CP, și 14.120 de euro, pentru motorizarea 1.5 dCI de 90 CP.

Versiunea Stepway, lansată în 2009, ca serie limitată în gama Sandero, a ajuns să se impună atât în România, cât și la export, vânzările sale ajungând să reprezinte, pe unele piețe, peste 50% din totalul înmatriculărilor modelului Sandero. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.