Peste 2.200 de militari participă la exerciţiul multinaţional Wind Spring 15

0

Peste 2.200 de militari cu armament și tehnică de luptă din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României și Statelor Unite ale Americii participă începând de joi și până pe 30 aprilie la exercițiul multinațional Wind Spring 15, care se desfășoară în poligonul Smârdan, din județul Galați, dar și la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale, exercițiul are ca scop antrenarea în comun, într-o concepție unitară, a militarilor din țări membre ale NATO sau partenere, pentru menținerea capacității operaționale a structurilor și îndeplinirea cerințelor specifice de interoperabilitate și standardizare ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.

La exercițiu participă militari și tehnică de luptă din unități de infanterie mecanizată, tancuri, artilerie antiaeriană, sprijin logistic, subunități de vânători de munte, aeronave de tip IAR-330 SOCAT și IAR-99 ȘOIM din Forțele Aeriene, precum și elemente de război radio-electronic și echipe de relaționare civili-militari.

În cadrul Wind Spring 15 sunt planificate exerciții de comandament, trageri de luptă, rezolvarea unor situații tactice complexe. Pregătirea activităților implică și dislocarea în facilitățile de instruire din România a detașamentelor din țările aliate și partenere, acțiune demarată la jumătatea lunii martie.

Exercițiul face parte din seria activităților de instruire în comun care se desfășoară atât în țară, cât și în afara teritoriului național, în cadrul operației „Atlantic Resolve„, pentru demonstrarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind asigurarea stabilității și securității regionale, în special în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.