135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României

0

La sfârșitul lunii martie 1880, după îndelungate dezbateri, a fost votată în Parlament, Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune, înregistrându-se numai trei voturi contra în Senat, două voturi contra și 14 abțineri în Camera Deputaților. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea împărtășită de elita politică și economică românească cu privire la necesitatea înființării Băncii Naționale a României, după cum menționează site-ul BNR.

Promulgată de principele Carol I la 11 aprilie 1880, Legea a fost publicată în ”Monitorul oficial” nr. 90 din 17 aprilie 1880 și astfel lua ființă Banca Națională a României, instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote.

Ideea înființării unei bănci de credit și de emisiune a preocupat, încă de la 1848, diferite cercuri ale societății românești, dar în atenția factorilor politici a intrat mai ales după 1859. Au existat numeroase demersuri în favoarea înființării unei bănci, dar și numeroase eșecuri în realizarea acestui obiectiv. În 1859, spre exemplu, 37 de deputați au cerut guvernului înființarea unei bănci de credit funciar, iar între 1859-1863, comercianții și industriașii au semnat mai multe apeluri în același sens. La 27 februarie 1880, președintele Consiliului de Miniștri, I. C. Brătianu, a depus în Parlament proiectul Legii constitutive a Băncii Naționale a României, o concretizare a politicii economice naționale „prin noi înșine”.

 Inițiatorii proiectului precizau că întregul sistem al organizării și administrării BNR, atât principiile constitutive, cât și mecanismul funcționării ei au fost luate din legea organică a Băncii Naționale a Belgiei, tot așa cum principiile Constituției Belgiei din 1830 au stat la baza Constituției României din 1866, subliniază site-ul amintit. La finele lunii martie 1880 a fost votată în Parlament ”Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune”.

Capitalul băncii, în întregime românesc, a fost la început de 30 milioane lei și aparținea în proporție de o treime statului și două treimi particularilor. Prima Adunare generală a acționarilor BNR a avut loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu.

Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1000 lei, care a circulat până în anul 1933. În 1881, pentru ridicarea palatului Băncii Naționale s-a cumpărat de la stat locul numit Hanul Șerban-Vodă. În 1884 s-a pus fundamentul clădirii, construcția fiind pusă sub supravegherea și conducerea lui Eugeniu Carada, primul director al băncii, ales de Adunarea generală a acționarilor la 21 februarie 1883.

După instalarea regimului comunist, potrivit unei legi din decembrie 1946, Banca Națională, începând cu 1 ianuarie 1947, trecea în proprietatea statului.

Astăzi BNR este banca centrală a României, o instituție publică independentă, cu sediul central în București. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Principalele atribuții ale BNR sunt: elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaționale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.