Foştii miniştri de externe ai României, reuniţi după cinci ani în Consiliul Consultativ al MAE

0

Foștii miniștri de externe ai României s-au reunit, vineri, 17 aprilie, la inițiativa șefului diplomației, Bogdan Aurescu, în cadrul Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe unde au discutat prioritățile de politică externă ale României în raport cu vecinătatea estică, informează un comunicat de MAE.

Potrivit sursei citate, la reuniune au participat Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Adrian Severin, Petre Roman, Mircea Geoană, Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi, Titus Corlățean.

Sursa citată precizează că lucrările în acest format au fost reluate acum, după cinci ani de la ultima reuniune.

MAE subliniază că întrunirea este o platformă de dialog informal, reunită în scopul valorificării expertizei existente „pentru consolidarea și dezvoltarea procesului de reflecție strategică a MAE asupra temelor de actualitate de politică externă”.

„Situația actuală din mediul internațional, mai ales din punctul de vedere al securității în sens larg, cu precădere din vecinătatea noastră estică, impune o acțiune cât mai eficientă a diplomației române, iar sub acest aspect dumneavoastră puteți avea o contribuție esențială, datorită expertizei instituționale și profesionale considerabile pe care o dețineți”, a declarat Aurescu, în deschiderea reuniunii.

De cealaltă parte, arată MAE, foștii miniștri de externe prezenți au salutat reluarea activității consiliului și au fost de acord că politica externă a României trebuie să constituie „o temă de consens național și de coeziune”.

Participanții la întâlnire s-au pronunțat în favoarea unei strategii de politică externă care să fie asumată ca proiect național și să urmărească o creștere a profilului internațional al României și o îmbunătățire a percepției statului român în plan extern.

„Dezbaterile s-au concentrat asupra provocărilor situației din Vecinătatea Estică, cu accent asupra perspectivelor crizei din Ucraina. Au fost discutate dificultățile punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, posibilitățile de evoluție în continuare și căile de acțiune ale comunității internaționale. De asemenea, au fost abordate rezultatele contactelor diplomatice româno-ucrainene la nivel înalt realizate recent, fiind dezbătută cea mai bună modalitate de consolidare a relației bilaterale cu Ucraina, care cunoaște o evoluție pozitivă în ultimul an”, se precizează în comunicatul amintit.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat, totodată, teme precum susținerea parcursului european al Republicii Moldova, combaterea riscurilor pe planul securității regionale, cu accent pe regiunea Mării Negre, procesul de modernizare a Politicii Europene de Vecinătate și eforturile și implicarea activă a României în acest proces, reconfigurarea relațiilor comunității occidentale cu Rusia și modalitățile de reacție adecvată față de conduita Moscovei.

Membrii consiliului s-au referit și la pericolul riscurilor asimetrice care trebuie luat în considerare în actualul context geopolitic, context în care, potrivit MAE, a fost lansată ideea că dincolo de apartenența la structurile europene și euroatlantice, „România trebuie să continue să își contureze în mod consistent profilul la nivelul ONU, dar și în cadrul structurilor de cooperare regională”.

De asemenea, s-a discutat și despre pregătirile pentru președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, care îi va reveni României în 2019, dar și despre modalitățile de punere în valoare a parteneriatelor strategice ale României, ca teme de dezbatere viitoare ale Consiliului.

Ministrul Bogdan Aurescu și foștii șefi ai diplomației au agreat necesitatea întrunirii periodice a Consiliului Consultativ al MAE, pentru dezbaterea în profunzime a temelor de politică externă prioritare pentru România și identificarea celor mai adecvate răspunsuri la provocările geopolitice actuale, conchide sursa citată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.