Busuioaca de Bohotin, vinul ”eveniment”

0

Vechi soi românesc, Busuioaca de Bohotin este cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de Tămâioasă de Bohotin. Se aseamănă cu Tămâioasa românească sub mai multe aspecte: ambele soiuri sunt cultivate în țara noastră de multe secole, ambele se pare că au origine grecească și ambele sunt cunoscute și în alte țări sub diferite denumiri, notează prof. dr. Viorel Stoian, în ”Marea carte a degustării vinurilor”.

Denumirea ”de Bohotin” provine de la localitatea Bohotin, sat situat în sudul județului Iași, soiul fiind localizat inițial de-o parte și de alta a râului Prut. Originea soiului este în podgoriile Hușilor, dar s-a extins cu timpul și în areale ale județelor Vaslui și Iași. Cele mai bune condiții pentru obținea unui vin de înaltă calitate le întrunește, însă, în Dealu Mare, îndeosebi la Pietroasa.

Strugurii sunt de mărime mijlocie, uniaxiali, cilindrici și bătuți, de culoare roșu-închis, caracterizați, de cele mai multe ori, printr-o nuanță vineție. De aici și denumirile de Busuioacă vânătă de Bohotin sau Tămâioasă vânătă de Bohotin. Aroma specifică soiului se găsește în pielița bobului și sugerează aroma petalelor de trandafir. Odată cu aroma, tot din pieliță se obține și culoarea roze a vinului. Pentru extracția acestora, respectiv a aromei și a culorii, este necesară macerarea pe boștină. Strugurii ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu un conținut în zaharuri de 190-230 g/l. În cazul în care sunt culeși mai târziu, pot ajunge până la 260-280 g/l zaharuri.

În ceea ce privește culoarea acestui vin, aceasta variază între roz cu nuanțe violacee, la vinul tânăr, și portocaliu, la vinul cu macerare mai redusă și la cel mai vechi de 3-5 ani. Busuioaca de Bohotin se pretează la învechire îndelungată, de 8-15 ani, uneori chiar mai mult.

Din acest soi se obțin vinuri aromate dulci sau demidulci, având un conținut în zaharuri de peste 40 g/l, o tărie alcoolică între 11,5 și 12,5 % vol. și o aciditate echilibrată, notează oenologul Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. De asemenea, susține că aceste vinuri ”se caracterizează printr-o mare complexitate gusto-olfactivă, prin finețe și perfectă armonie”, fiind obținute din struguri culeși la supramaturare. Nu în fiecare an pot fi obținute astfel de vinuri, ci doar atunci când se întrunesc condițiile de climă care asigură o bună maturare a acestora.

De asemenea, din soiul Busuioacă de Bohotin se pot obține și vinuri speciale licoroase, prin adăugarea unor adaosuri autorizate de must concentrat, alcool de origine viticolă sau distilat de vin. Acestea au însă o tărie alcoolică mai ridicată, de peste 15% vol., și un conținut mai mare de zaharuri, de peste 80 g/l, uneori chiar până la 120-140 g/l.

De cealaltă parte, însă, specialiștii nu recomandă decât vinurile dulci sau demidulci obținute din acest soi, vinurile seci având un gust dezechilibrat, din cauza asprimii extrase în urma macerării. Busuioacă de Bohotin poate fi servit singur, ca aperitiv, dar se armonizează foarte bine și cu deserturile, îndeosebi cu cele tradiționale, precum cozonacul sau pasca. Se recomandă a fi servit la o temperatură de 10-12°C.

Vinurile obținute din Busuioacă de Bohotin se bucură de o personalitate aparte, conferită de complexitatea gusto-olfactivă, dar și de finețea, culoarea și corpolența lor. Academicianul Valeriu D. Cotea spunea că ”este un vin ‘veniment”, cu o notă inedită, singular în gama vinurilor românești (…) vinul licoros Busuioacă de Bohotin este atât de plăcut încât ai impresia că în el s-au adunat parte din parfumul florilor din podgorie, împreună cu căldura domoală a soarelui de toamnă.”

Cu prilejul Expoziției și al Concursului Național de Vinuri care s-a desfășurat la București în 1936, academicianul Gheorghe Ionescu-Șișești spunea: ”Acest vin roz și parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merită degustat stând în picioare, ca o prețuire în plus”, iar regele Carol al II-lea, prezent la eveniment, a adăugat: ”Nu în picioare, ca la împărtășanie, ci în genunchi, ca la spovedanie…”.

Busuioaca de Bohotin se regăsește în numeroase versuri și cugetări din literatura română.

Eu două lucruri, doar, în viață/ Vreau din Moldova să mai obțin/ (Și ambele de genul feminin):/ O moldoveancă zâmbăreață/ Și-o Busuioacă de Bohotin.”, scria Al V. Liță. Oenologul Avram A. Tudosie spunea că acesta ”e vinul cu o reală feminitate în rochie de gală, roz-trandafirie, fără etate certă și mereu strălucitoare … Busuioaca de Bohotin topește, rafinează și concentrează aroma muscatului, mirosul busuiocului, petalele trandafirului, farmecul cântecelor, plăcerea dragostei și fiorul visurilor în stropi de soare și rubin.” (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.