Cele 7 păcate capitale în educarea copiilor

0

 

– Oricine face greşeli; cei mai mulţi oameni folosesc greşelile ca să se distrugă; câţiva le folosesc pentru a evolua. Aceştia sunt înţelepţii.

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI:

1. A corecta in public

2. A exprima autoritatea cu agresivitate

3. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat

4. A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii

5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie

6. A nu te tine de cuvant

7. A distruge speranta si visele

 

1. A corecta în public

A corecta pe cineva în public este primul păcat capital al educaţiei, scrie Augusto Cury în cartea sa,„Parinti straluciti, profesori fascinanti”.

Un educator n-ar trebui să expună niciodată în faţa celorlalţi defectul unei persoane – oricât de mare ar fi acesta. Expunerea publică generează umilinţă şi traume complexe, greu de depăşit. Un educator trebuie să scoată în evidenţă mai mult persoana care greşeşte, decât greşeala însăşi.

Părinţii sau profesorii trebuie să intervină în faţa tuturor, numai atunci când un tânăr a supărat sau a jignit pe cineva în public. Chiar şi aşa, trebuie să acţioneze cu prudenţă pentru a nu turna gaz pe focul tensiunilor create.

Era o adolescentă de doisprezece ani, isteaţă, inteligentă, sociabilă, dar puţin obeză.  Aparent, nu avea nici o problemă legată de obezitatea ei. Era o elevă bună, activă şi respectată printre colegi. Într-o zi, viaţa ei a suferit o mare schimbare.
A primit o notă proastă la o lucrare. A căutat-o pe profesoară şi a cerut explicaţii asupra notei. Profesoara, care era nervoasă din alte motive, i-a dat o lovitură dureroasă, care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna, numind-o „proastă grasă”, în faţa colegilor.

A corecta pe cineva în public este deja ceva grav, a umili e dramatic. Colegii au râs de tânăra respectivă. Ea s-a simţit umilită şi a plâns. A trăit o experienţă cu un grad înalt de tensiune, care s-a înregistrat cu regim privilegiat, în centrul memoriei, în memoria de uz continuu (MC).

Dacă privim memoria ca pe un oraş mare, trauma originală provocată de umilire a fost ca o cocioabă construită într-un cartier frumos. Tânăra a continuat să acceseze arhiva care conţinea această traumă, ceea ce a produs mii de gânduri şi reacţii emoţionale cu conţinut negativ – care au fost înregistrate din nou, amplificând structura traumei.

În acest mod, o traumă stocată în memorie poate să contamineze o întreagă arhivă. Prin urmare, nu trauma originală devine marea problemă a sănătăţii psihice, aşa cum credea Freud, ci continua ei realimentare. Adolescenta corela fiecare gest ostil al celorlalţi, cu trauma ei. Cu trecerea timpului, ea a produs mii de „cocioabe”. Acolo unde era un cartier frumos, în subconştient s-a creat un peisaj dezolant.

Adolescenţii trebuie să se simtă frumoşi, chiar dacă sunt obezi, au un defect fizic sau dacă, într-o formă sau alta, corpul lor nu se încadrează în tiparele de frumuseţe oferite de mass-media. Frumuseţea se află în ochii celui care priveşte.

Dar, din nefericire, mass-media induce pe tineri în eroare, inoculând în subconştientul lor o anumită definiţie a frumuseţii. Fiecare imagine a modelelor pe coperţile revistelor şi din anunţurile publicitare ale televiziunilor se în registrează în memorie, creând matrice care îi discriminează pe cei ce nu se încadrează în şablon. Acest proces îi limitează pe tineri – chiar şi pe cei mai puţin influenţabili.

Când se află în faţa oglinzii, ce observă? Calităţile, sau defectele? De cele mai multe ori, defectele. Mass-media, în aparenţă atât de inofensive, produc printre tineri discriminări greu de imaginat.

Aş vrea să nu uitaţi că, prin intermediul acestui proces, o respingere se transformă într-un monstru, un educator tensionat devine un călău, un ascensor devine o cutie fără aer, o jignire publică paralizează inteligenţa şi generează teama de a-şi expune ideile.

Adolescenta din relatarea noastră a început să-şi blocheze în mod gradat memoria, printr-o lipsă de respect de sine şi printr-un sentiment de incapacitate. A încetat să mai obţină note bune.

A cristalizat o minciună: că nu era inteligentă. A avut mai multe crize depresive. A pierdut bucuria de a trăi. La optsprezece ani, a încercat să se sinucidă. Din fericire, nu a murit. A făcut tratament şi a depăşit trauma. Acea tânără nu dorea să ucidă viaţa.

În fond, ca toţi cei deprimaţi, era însetată şi flămândă de viaţă. Ceea ce dorea, era să-şi distrugă durerea cumplită, disperarea şi sentimentul de inferioritate.

A atrage atenţia, sau a scoate în evidenţă, în public, o greşeală sau un defect al tinerilor şi adulţilor poate genera o traumă de neuitat, care le va controla toată viaţa. Chiar dacă tinerii vă decepţionează, nu-i umiliţi.

Chiar dacă merită o pedeapsă serioasă, căutaţi să-i chemaţi şi să-i corectaţi în particular. Dar, în principal, stimulaţi-i pe tineri să reflecteze. Cel care stimulează gândirea este un artizan al înţelepciunii.

2. A exprima autoritatea cu agresivitate

Citeste continuarea…

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.