Cele 7 păcate capitale în educarea copiilor

2. A exprima autoritatea cu agresivitate

Intr-o zi, nemulţumit de reacţia agresivă a tatălui său, fiul a ridicat glasul la el. Tatăl s-a simţit sfidat şi l-a bătut, l-a spus că n-ar trebui să-i mai vorbească nicio dată în felul acela. Ţipând, a afirmat că el era stăpânul casei, că el era cel care îl întreţinea pe fiu.

Tatăl şi-a impus autoritatea cu violenţă. A câştigat frica fiului, dar a pierdut pentru totdeauna dragostea lui.

Mulţi părinţi se insultă şi se critică reciproc în faţa copiilor. Când sunteţi agitaţi şi incapabili de a conversa, cel mai bine este să ieşiţi din scenă.
Mergeţi în altă cameră şi faceţi altceva, până ce reuşiţi să deschideţi ferestrele memoriei şi să trataţi, cu inteligenţă, chestiunile ce duc la polemici.

Şi totuşi, nu există casnicii perfecte. Toţi comitem excese în faţa copiilor, toţi suntem stresaţi. Chiar şi persoana cea mai calmă îşi are momentele ei de supărare şi lipsă de logică. Prin urmare, deşi este de dorit, nu e posibil să evităm toate fricţiunile în faţa copiilor noştri. Acelaşi principiu este valabil şi pentru profesori.

Când dăm dovadă de agresivitate în faţa copiilor, trebuie să cerem scuze nu mai faţă de partener, ci şi faţă de copiii noştri, pentru manifestarea de intoleranţă la care au asistat. Important este ce facem cu greşelile noastre.
Dacă avem curajul de a greşi, trebuie să avem şi curajul de a repara greşeala.

O persoană autoritară nu este întotdeauna brutală şi agresivă. Uneori, violenţa îi este mascată sub forma in flexibilităţii şi încăpăţânării.

Nimeni nu-i poate schimba părerea. Dacă insistăm în a ne menţine autoritatea cu orice preţ, vom comite un păcat capital în educaţia copiilor. Autoritarismul nostru le va controla inteligenţa.

Copiii ar putea reproduce, în viitor, reacţiile noastre. De altfel, observaţi că obişnuim să reproducem comportamentele părinţilor noştri, pe care le-am condamnat cel mai mult în copilărie. Înregistrarea făcută în tăcere şi neprelucrată ulterior, creează modele în zonele tainice ale personalităţii noastre.

Unii copii, când sunt iritaţi, le reproşează părinţilor greşelile acestora şi îi provoacă.

Câţi părinţi nu pierd dragostea copiilor lor, pentru că nu ştiu să dialogheze cu ei, atunci când sunt provocaţi! Le este teamă că un dialog le subminează autoritatea. Nu admit să fie chestionaţi.

Unii părinţi detestă ca fiii să le comenteze eşecurile. Se comportă ca şi cum ar fi intangibili. Reacţionează cu violenţă. Impun o autoritate care sufocă raţiunea copiilor.
Formează oameni care, la rândul lor, vor reacţiona cu violenţă.

Părinţii care îşi impun autoritatea sunt aceia care se tem de propria lor vulnerabilitate.

Limitele trebuie puse, dar nu impuse. Unele limite, aşa cum am spus, nu sunt negociabile, pentru că ar compromite sănătatea şi siguranţa copiilor – dar, chiar şi în aceste cazuri, trebuie să se facă o masă rotundă cu copiii şi să se discute asupra motivelor impunerii acestor limite.

În aceşti douăzeci de ani în care am tratat numeroşi pacienţi, am descoperit că unii părinţi erau foarte iubiţi de copiii lor. Nu-i băteau, nu erau autoritari, nu le dădeau bunuri materiale şi nici nu aveau privilegii sociale.

Care era secretul? Ei s-au dăruit cu totul copiilor lor, le-au educat emoţiile, şi-au suprapus propria lume peste lumea lor. Au trăit firesc, chiar fără să cunoască principiile pe care le-am discutat referitor la părinţii inteligenţi.

Dialogul este un instrument educaţional de neînlocuit. Trebuie să existe autoritate în relaţia părinţi/copii şi profesor/elev, dar adevărata autoritate se cucereşte cu inteligenţă şi dragoste.

Părinţii care-şi sărută copiii, îi laudă şi-i stimulează să gândească încă de mici, nu riscă să-i îndepărteze şi să piardă respectul lor.

Nu trebuie să ne fie teamă că ne pierdem autoritatea – trebuie să ne fie teamă că ne pierdem copiii.

 

3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat

Citeste continuarea…

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.