Incredibila poveste despre fiica secretă a Prinţului Charles şi a soţiei sale Diana continuă

0

Regretata Lady Diana și Prințul Charles al Marii Britanii au avut o fiică secretă, care se numește Sarah, trăiește la New York și seamănă uluitor cu cea supranumită ‘prințesa inimilor’, scrie miercuri ziarul spaniol ‘ABC’, relatând o ‘incredibilă poveste publicată în exclusivitate’ de revista ‘Globe’.

Conform acestei versiuni, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și prima lui soție nu au avut cunoștință de existența acestei fiice. După anunțarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, așa încât Diana ar fost supusă unor controale de specialitate.

Pentru siguranță, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermă de la Prințul Charles. Unul dintre medici a furat un asemenea ovul, l-a implantat propriei soții și așa s-a născut Sarah.

Publicația afirmă că această informație, apărută în contextul în care William, fiul cel mare al Prințului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, ar fi provocat o vie preocupare la Palatul Buckingham.

Considerând că este cazul să-și cunoască ‘sora’, Prințul William ar fi intenționat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate, cu câteva luni în urmă, în SUA. Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus soția lui, Catherine, care s-ar fi arătat impresionată de asemănarea tinerei Sarah cu Lady Di.

În cel mai recent număr al său, ‘Globe’ scrie că, la sugestia fiului său, și Prințul Charles s-a văzut cu presupusa lui fiică, dar ar fi refuzat categoric solicitarea acesteia de a face un test de paternitate. Deși întâlnirea fusese organizată în cel mai mare secret, el ar fi fost surprins de camerele de supraveghere, iar acum Casa Regală încearcă să împiedice difuzarea acelor imagini. Conform știrii apărute chiar pe coperta revistei, Sarah l-ar fi acuzat pe Charles de omorârea Dianei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.