Helene Darroze, „cea mai bună femeie chef din lume”

0

Franțuzoaica Helene Darroze, care conduce restaurantul eponim din Paris și bucătăriile hotelului The Connaught din Londra, a câștigat premiul Veuve Clicquot care îi acordă titlul de ‘Cea mai bună femeie chef din lume’ pentru anul 2015, au anunțat miercuri organizatorii.

Laureata, în vârstă de 48 de ani, va primi premiul la 1 iunie la Londra, cu ocazia acordării recompenselor pentru ‘cele mai bune 50 de restaurante din lume’, clasament realizat de revista britanică ‘Restaurant’.

„Este o onoare pentru mine să câștig acest premiu, pentru că există femei chef talentate peste tot în lume și îmi imaginez dificultatea de a nu alege decât una”, a declarat într-un comunicat Hélene Darroze, care are două stele Michelin la Londra și o stea la Paris.

„Speranța mea este ca laureatele să le inspire pe femeile tinere, inclusiv pe fiicele mele, să-și urmeze pasiunea (…). Le admir pe toate câștigătoarele de până acum ale acestui premiu prestigios și sunt încântată să fac acum parte dintre ele”, a adăugat ea.

Hélene Darroze îi succede braziliencei Helena Rizzo, de la restaurantul Mani din Sao Paulo, care a câștigat premiul în 2014. Ea este a doua franțuzoaică recompensată cu acest titlu, după Anne-Sophie Pic (Maison Pic), în 2011, când a avut loc prima ediție a acestor premii, menționează AFP.

Născută într-o familie de bucătari, Darroze și-a deschis restaurantul din Paris în 1999. Anterior, ea a făcut parte din echipele lui Alain Ducasse la restaurantul ‘Ludovic al XV-lea’ din Monaco.

„Sărbătorirea succesului femeilor chef remarcabile în ceea ce rămâne o lume a bărbaților este de o importanță enormă”, a subliniat organizatorul clasamentului ‘The World’s 50 Best Restaurants’, William Drew, citat într-un comunicat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: helenedarroze.com

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.